UE, decizie de ultim moment despre un medicament utilizat la scară largă. Provoacă grave probleme cardiace
- Cristian Istrate
- 12 aprilie 2019, 20:31
Vineri, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a emis o recomandare de restrângere a utilizării medicamentului Lemtrada. Acesta este un medicament utilizat contra formelor severe ale sclerozei în plăci și este produs de laboratoarele Sanofi.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a emis vineri o recomandare referitoare la restrângerea utilizării medicamentului Lemtrada. Acesta este un medicament utilizat contra formelor severe ale sclerozei în plăci și este produs de laboratoarele Sanofi. Decizia restrângerii utilizării Lemtrada a fost cauzată de efectele secundare grave pe care acesta le poate provoca. Este vorba despre probleme cardiace, informează Agerpres.
Pentru o mai bună informare a pacienților și personalului medical asupra efectelor nedorite, nformaţiile legate de acest produs medicamentos urmează să fie revizuite. Informația a fost oferită de Comitetul pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilenţă (PRAC) al EMA.
Agenţia sanitară europeană a lansat o reevaluare a Lemtrada „după noi semnale privind patologii autoimune”. Este vorba despre tulburări tiroidiene, hemoragice şi renale. Un alt motiv pentru reevaluarea medicamentului a fost legat şi de „problemele cardiace şi ale vaselor sanguine asociate acestui medicament, unele dintre cazuri fiind letale”.
PRAC va continua evaluarea şi urmează să publice recomandările finale undeva în luna iulie.
Aria de aplicare a Lemtrada a fost deja restrânsă, medicamentul nefiind recomandat decât pacienţilor adulţi diagnosticaţi cu o formă activă de scleroză în plăci recurent-remisivă (SEP-RR), care au avut cel puţin un puseu în cursul anului precedent.
SEP-RR este caracterizată de episoade de apariţie de noi simptome sau de agravare a celor deja existente (pusee), urmate de perioade de recuperare.
În aşteptarea concluziilor reevaluării, PRAC nu recomandă începerea de noi tratamente decât la acei pacienți în cazul cărora boala este „foarte activă”.
Pacienţii care se află deja sub tratament cu Lemtrada şi în cazul cărora tratamentul este eficient îl pot continua, dar numai sub supravegherea medicului, a adăugat PRAC.