Legiunea Străină, un exemplu de profesionalism militar excepțional. Unitatea de elită a Armatei franceze are o tradiție de aproape două secole.

Legiunea Străină a fost foarte mediatizată, inclusiv cinematografic. S-au brodat multe legende, inclusiv unele total eronate potrivit cărora, aici s-ar ascunde proscriși urmăriți mondial. Realitatea este cu totul alta.

Legiunea Străină - 193 ani de existență

Monarhia din Iulie, numele regimului monarhic francez al lui Louis Philippe d Orleans din perioada 1830-1848 a avut o dispoziție: Armata Franceză este deschisă doar francezilor. Atunci cum să se rezolve cererea multor străini care doreau, ca mai înainte, atrași de gloria lui Napoleon și a Marii Armate să se înroleze?

S-a decis la 10 martie 1831, crearea a ceea ce s-a numit Legion Etrangere, Legiunea Străină. Legendarul sediu al unității a fost la Siddi Bel Abbes până când Algeria și-a proclamant independența.  Legiunea Străină a avut și are mai multe sedii. A participat la toate războiele Franței. Bătălia emblematică în care unitatea s-a remarcat a fost în Mexic când legionarii au fost trimiși în sprijinul trupelor franceze care luptau cu Armata Mexicană.

În 30 aprilie 1863, la Hacienda Camaron de lângă Veracruz, legionarii conduși de căpitanul Jean Danjou (1828-1863), ajutat de locotenenții Maudet și Villain, în fruntea a 62 legionari au luptat până la unul cu 3000 soldați mexicani. Bătălia s-a dat în contextul luptelor pentru asediul fortăreței Puebla în 1863. Doar cinci supraviețuitori au fost. Neavând muniții au trecut la lupta la baionetă, fiind uciși trei inclusiv căpitanul Danjou cu a sa faimoasă mână de lemn. Supraviețuitorii au fost eliberați la ordinul colonelului mexican Francisco de Paula Milan, comandantul garnizoanei Veracruz  pentru a forma garda căpitanului Danjou repatriat. Ziua este sărbătorită ca adevărată Zi a Legiunii Străine.

Legiunea - soldații cu șorț, secure, mănuși și barbă

Legiunea Străină defilează mereu în deschiderea ceremoniilor militare de Ziua Republicii, pe 14 iulie. Primii care deschid defilarea legionarilor sunt atracția defilării. Ei poartă uniformă militară, șorț de piele, mănuși, au ca armă distinctivă securea și ca semn distinctiv barba. Ei sunt pionierii sau geniștii. Ei foloseau securea să poată îndepărta obstacole sau să cioplească din lemn obstacole. Pentru că ei erau cei mai expuși soldați, iar pericolul era iminent, renunțau să se mai radă. De aceea, cu cât un soldat avea barba mai deasă, cu atât era considerat un veteran.

Astăzi, Legiunea Străină are peste 7000 soldați în 11 regimente , 7 dintre ele pe în Franța și Corsica: Aubagne, Castelnaudary, Calvi (insula Corsica), Orange, Avignon, Nimes și Sant Cristol. Celelate 4 sunt plasate în afara  Franței metropolitane:  în Djibouti, Polinezia Franceză, insula Mayotte (arhipelagul Comore) și Guyana Franceză.

Legenda rezistenței proverbiale a legionarilor

Toate unitățile de elită din marile armate regulate recunosc superioritatea legionarilor din Legiunea Străină. Aceștia pot face marșuri și dacă nu dorm o noapte și nu mănâncă timp de 2-3 zile. Merg cu echipament greu în ranițe (35-40 kg individual). Au un regim de antrenament care include înotul, marșul prin deșert, înot și antrenamente în apa înghețată, artele marțiale. Cei care trec testele inițiale și sunt înrolați își pregătesc singuri masa, își curăță armele își întrețin ținuta.

Ei au motto-ul Legiunea este Patria Mea alături de deviza supremei rezistențe: „Mărșăluiești sau crăpi”. Sunt interzise discriminările de rasă, religie, naționalitate. Niciodată legionarii nu-și lasă camarazii uciși în urmă. Emblema lor este un dreptunghi cu două culori, roșu dreapta sus și verde stânga jos, separate de diagonală, iar în mijloc o grenadă cu 16 flăcări. De obicei, emblema scrisă este „Onoare și Fidelitate”.

Francezii au o lege, numită popular „dreptul sângelui vărsat”. Un străin, soldat al Legiunii Străine poate deveni cetățean francez după doi ani de serviciu, ori dacă a fost rănit grav într-o bătălie.

Remarcați de-a lungul bătăliilor, ei scot cu ocazia comemorării bătăliei de la Camerone pe 30 aprilie anual,  mâna de lemn a căpitanului Jean Danjou. Se mai spunea despre ei: „ăstia nu sunt oameni, sunt diavoli”!