LEGILE privind COMBATEREA TERORISMULUI, modificate

LEGILE privind COMBATEREA TERORISMULUI, modificate

Șeful Comisiei de control al SRI, Adrian Țuțuianu, a anunțat că proiectele de introducere a directivelor europene în legislaţia privind combaterea terorismului au fost depuse, luni, la Parlament.

"Astăzi am depus şi urmează procedura parlamentară un proiect de lege de modificare a Legii 535/2004 privind terorismul şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI. Modificarea este doar consecinţa Legii 535 pe 2004 şi nu am avut în vedere ansamblul reglementării. A fost proiectul semnat de toţi membrii comisiei, cu excepţia colegului de la USR", a precizat senatorul PSD la Parlament, citat de Agerpres

O primă modificare la Legea 14 vizează introducerea la articolul 6 a unei noi litere care spune că SRI execută intervenţia antiteroristă în condiţiile metodologiei aprobate de conducerea acestui serviciu. 

"De asemenea la 6 litera b execută intervenţia contrateroristă în condiţiile legii privind prevenirea şi combaterea terorismului în scopul eliberării ostaticilor, capturării ori anihilării teroriştilor, neutralizării dispozitivelor utilizate de aceştia, eliberării obiectivelor atacate şi restabilirii ordinii legale. De asemenea, am introdus un text care spune că SRI, la solicitare, execută intervenţie pirotehnică la dispozitivele explozive amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrităţii corporale, sănătăţii persoanelor, punerii în pericol a vieţii sau provocării de daune proprietăţii private", a detaliat Ţuţuianu. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe Legea 535, a adăugat acesta, s-a pornit în primul rând de la situaţia de securitate globală existentă astăzi. 

"Legea noastră este din 2004, deci sunt 13 ani de zile, şi am urmărit să o punem de acord cu o decizie-cadru a Parlamentului european şi a Consiliului European. E vorba de Directiva 2017/541 a PE şi Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea terorismului care înlocuieşte o decizie cadru din 2002. Şi proiectul vizează în principal următoarele: actualizarea conceptului de terorism, responsabilizarea statului român pentru acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de măsurile întreprinse de autorităţile publice ce au responsabilităţi în gestionarea crizei teroriste, actualizarea responsabilităţilor ce revin autorităţilor publice şi persoanelor fizice şi juridice de drept public şi privat şi incriminarea în mod expres - este un lucru important - a unor fapte cum sunt participarea într-o asociere, într-un grup, în scopul comiterii de acte teroriste - noi aveam asemenea reglementare (...); deplasare în străinătate în scopuri teroriste - avem cazul recent al unui cetăţean care în străinătate intrat în contact cu grupuri din acestea, a venit în România s-a autoradicalizat şi, la sesizarea SRI, s-au luat măsurile legale; finanţarea deplasărilor în străinătate în scopuri teroriste", a spus senatorul PSD. 

Potrivit șefului Comisiei SRI, sunt fapte care sunt prevăzute in directiva europeană şi pe care ţara noastră le va prelua astfel în legislaţia naţională. 

"Cele două acte normative au caracter preponderent tehnic, nu sunt implicaţii politice..(...) În prezent, SRI acţionează pe zona de cyber pe baza unor hotărâri ale CSAT-ului, deci nu avem normă legală în sensul de normă adoptată de lege prin Parlament. Problema nu priveşte doar SRI. Şi la MApN apărarea cibernetică reprezintă o prioritate", a menţionat ministrul Apărării