În fiecare ţară, Moşul care aduce daruri are o altă versiune. Viasat History prezintă istoria celui pe care copiii îl aşteaptă cel mai mult.
Viasat History transmite azi, de la ora 21.00, documentarul "Legendele lui Moş Crăciun" (Marea Britanie, 2008), ce prezintă imaginea Moşului de azi ca fiind rezultatul fuziunii culturilor şi tradiţiilor din toată lumea, asociate cu sezonul Sărbătorilor de Iarnă.
Povestea lui Moş Crăciun este recunoscută în aproape toată lumea ca fiind una dintre cele mai durabile şi mai populare legende. Odată cu răspândirea creştinismului, relatarea primului Crăciun a fost spusă fiecărei noi generaţii.
Obiceiul cadourilor a pornit de la generozitatea celor trei Crai, iar trei sute de ani mai târziu s-a răspândit povestea darurilor făcute de episcopul Nicolae. Imaginea veselului Moş, cu tolba sa de jucării, care îşi mână renii prin văzduh şi coboară pe coşuri este una relativ modernă.
Un caricaturist extinde legenda
Timp de 30 de ani, Thomas Nast, desenator şi caricaturist al ziarului "Sentinel" din New York, a ilustrat prin sute de desene toate aspectele legendei, tot el fiind cel care a promovat ideea că reşe dinţa lui Moş Crăciun se află la Polul Nord (1885).
În 1931, Moş Crăciun a primit o nouă imagine printr-o campanie publicitară desfă şurată de Coca-Cola, simbol ce este folosit de cunoscuta companie şi în prezent cu ocazia Sărbătorilor.
În Spania, copiii scriu scrisori către cei trei Crai, care se crede că au trecut prin Spania în drumul lor către Bethleem. În Italia, vrăjitoarea Befana este cinstită prin daruri şi târguri pe 6 ianuarie. Campanii anti-Moş Crăciun
În schimb, în Cehia, Austria şi Marea Britanie au luat amploare campanii anti-Moş Crăciun, iar în Bosnia Moşul a fost interzis în 2008. Motivul: Moş Crăciun nu aparţine tradiţiei acestei ţări.