Legendarul Ronaldinho, arestat! Motivul pentru care a fost reținut de autoritățile din Paraguay
- Alexandru Toader
- 5 martie 2020, 10:08
Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho, legendă a cluburilor PSG, Barcelona sau AC Milan, a fost arestat în Paraguay.
Ronaldinho (39 de ani) a fost arestat de poliția din Paraguay, după ce ar fi pătruns în capitala țării, Asuncion, cu un pașaport fals. Autoritățile din Paraguay au descins în camera de hotel în care legendarul jucător și fratele său erau cazați și i-au reținut pe cei doi. Sud-americanul urma să prezinte un program de educație sanitară pentru copiii din Paraguay.
Caso Ronaldinho: Fue allanada la suite donde está hospedado Ronaldinho. Se encontraron, documentos varios, C.I. y pasaportes paraguayos con los nombres de Ronaldinho y su hermano. Investigación en curso. pic.twitter.com/jGO4ZoHNWn
— Fiscalía Paraguay (@MinPublicoPy) March 5, 2020
Conform minsitrului de Interne, autoritățile de la aeroport au făcut o plângere către Parchet, după intrarea fostului jucător în țară. Momentan, nu se cunosc consecințele pe care le va suporta Ronaldinho. „Forțele noastre au descins la hotelul unde jucătorul și fratele acestuia se aflau cazați. Nimeni nu crezut că se va ajunge aici, dar domnul Ronaldinho avea un pașaport fals, ori acest lucru reprezintă un delict la noi în țară, așa că am dispus arestarea sa”, a declarat Euclides Acevedo, Ministrul de Interne din Paraguay, conform Marca.