Legea SALARIZĂRII UNITARE și a GRAȚIERII, pe masa Parlamentului

Legea SALARIZĂRII UNITARE și a GRAȚIERII, pe masa Parlamentului

Proiectul legii salarizării unitare va fi depus, luni, în Parlament, conform anunțului ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Pe de altă parte, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut răgaz senatorilor din Comisia juridică până marţi pentru a dezbate proiectul legii graţierii.

Lia Olguța Vasilescu a spus, la sfârșitul săptămânii, că legea salarizării unitare va fi depusă, luni, la Parlament, după ce va fi semnată şi de senatori. Ministrul Muncii a adăugat că până atunci se "amuză" văzând "dezlănţuirea de forţe" împotriva acestei legi, pe care cei care o critică nu au văzut-o.

“Luni, depunem legea la Parlament, după ce o semnează şi senatorii. Sunt convinsă ca această lege va fi foarte apreciată de cei care au salarii mici şi au fost nedreptăţiţi timp de 25 de ani, aşa cum sunt convinsă şi ca ea va fi aplicată. Sunt la fel de convinsă ca o vor aprecia şi cei cu salarii mari, care vor vedea ce creşteri au şi ei. Mai puţin bugetarii de lux. Puţini. Dacă vor comenta, poate ca toată lumea va fi interesată şi ce salarii au în plată. Dar ştiu ca nu o vor face. Nicio familie ocupaţională nu va fi afectată, în ansamblu. Nici Justiţia, unde creşterile sunt semnificative”, a scris Lia Olguţa Vasilescu, pe Facebook.

Tot luni este aşteptat în Camera Deputaţilor ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, la "Ora Guvernului", după ce liberalii au cerut invitarea ministrului Finanţelor Publice, în vederea dezbaterii situaţiei economice a ţării după primele trei luni din acest an, informează Mediafax.

Ne puteți urmări și pe Google News

La Comisia juridică din Senat va veni, marți, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, după ce senatorii jurişti au amânat, la cererea sa, în urmă cu trei săptămâni, dezbaterea proiectului de lege privind graţierea unor pedepse. Toader preciza atunci că Executivul pregăteşte unele măsuri complementare graţierii pentru rezolvarea problemelor din penitenciare.

"Din moment ce eu, în faţa comisiei, am cerut termenul de trei săptămâni, e limpede că am avut în vedere posibilitatea încadrării în termen. (...) Despre retragerea sau nu a acestui proiect de lege trebuie discutat în Guvern. O opinie o am, dar o exprim în Guvern", a spus ministrul Tudorel Toader, după şedinţa Comisiei juridice.

El nu a oferit alte detalii despre măsurile complementare graţierii unor pedepse, precizând doar că este vorba patru astfel de măsuri.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege organică, forul decizional fiind Camera Deputaţilor. Guvernul a iniţiat acest proiect de lege pentru graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate în timp ce ministrul Justiţiei era Florin Iordache. Termenul de adoptare tacită în Senat este 25 aprilie.