Mircea Mureşan, Marin Oană, Dumitru Iliescu, Ion Suceavă, Andrei Kemenici. Lista aceasta ar mai putea continua cu peste 2000 de nume unite de o calitate comună: militari în slujba aparatului de represiune din decembrie 1989 transformaţi, sub bagheta democraţiei originale, în revoluţionari cu acte şi, mai ales, drepturi.

Cifrele au fost vehiculate, prima oară, de preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş: peste două mii de revoluţionari, din totalul de 17.000, au răspuns prezent apelurilor lansate din unităţile militare în perioada 16-21 decembrie 1989. Aceleaşi unităţi din care au plecat raidurile morţii spre cetăţenii Timişoarei şi ai Bucureştiului, înainte ca Nicolae Ceauşescu să fugă, iar represiunea să îmbrace hainele rezistenţei împotriva teroriştilor. Replierea cadrelor militare după 22 decembrie 1989 şi devotamentul acestora faţă de noua putere coagulată la Bucureşti în jurul lui Ion Iliescu a fost ulterior răsplătită cu certificate de revoluţionar, funcţii şi grade.

Dacă pe ultimele două nu le mai poate lua nimeni, calitatea de “luptător remarcat prin fapte deosebite” ar trebui, cel puţin teoretic, supusă reverificărilor şi anulată, dacă există probe capabile să demonstreze “lupta împotriva Revoluţiei”. Sintagma e prezentă în Legea recunoştinţei din 2004, la articolul opt, care prevede că nicio persoană nu poate beneficia de statutul de revoluţionar dacă “a organizat, a acţionat, a instigat şi a luptat împotriva Revoluţiei”.

După ce marţi, Asociaţia 21 Decembrie 1989 a organizat o conferinţă de presă, solicitând retragerea certificatelor în cauză persoanelor care au deţinut funcţii militare în zilele represiunii ceauşiste, EVZ a verificat listele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, descoperind o situaţie paradoxală. În vreme ce victimele civile ale represiunii au certificate preschimbate, în baza legii din 2004, cu numere de ordine situate spre capătul listei, “călăii” s-au grăbit să-şi ceară drepturile pentru ajutorul acordat Frontului Salvării Naţionale.

RECOMPENSA

De ce drepturi beneficiază revoluţionarii

• Cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitaţie, din fondul de stat, a unui spaţiu comercial cu o suprafaţă utilă de până la 100 de metri pătraţi sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitaţie, a unei suprafeţe de teren de până la 100 de metri pătraţi din domeniul public pentru construirea unui spaţiu comercial.
• Atribuirea în proprietate a 10.000 de metri pătraţi de teren în extravilan şi 500 de metri pătraţi în intravilan – acesta din urmă pentru destinaţia de locuinţă, dacă nu a avut sau nu are în proprietate un alt spaţiu locativ.
• Atribuirea în proprietate, fără plată, a locului de veci.
• Accesul gratuit la medicamente.
• Transportul urban gratuit şi 12 călătorii gratuite pe calea ferată, la clasa I, dus-întors, cu toate categoriile de trenuri de călători.
• Scutirea de la plata taxelor şi impozitelor pentru o locuinţă din proprietate şi terenul aferent acesteia.
• Pensionarea cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard.

*drepturile listate mai sus nu includ şi indemnizaţiile lunare pentru că ele se aplică doar persoanelor care au un venit inferior salariului mediu brut pe economie.

“REVOLUŢIONARII”

De la apărarea socialismului la umbrele teroriştilor

Mircea Mureşan. Generalul cu patru stele şi-a câştigat titlul de “luptător remarcat”, anilihând pentru totdeauna manuscrise semnate de Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu sau Mircea Eliade. Divizia de tancuri comandată de Mircea Mureşan este responsabilă pentru distrugerea Bibiliotecii Centrale Universitare, pe 22 decembrie 1989. “Astea nu se povestesc. Eu am ieşit unde am primit ordin”, declara Mureşan în februarie 2006. EVZ a intrat recent în posesia declaraţiei făcute la Parchet, în martie 1990, de Ion Stoica, fostul director al BCU. În douăzeci de pagini uluitoare, acesta detaliază condiţiile incendierii bibliotecii, amintindu-şi de indiferenţa „revoluţionarilor” faţă de distrugerea BCU. „I-am spus regizorului Sergiu Nicolaescu care sunt temerile mele cu privire la bibliotecă şi că rog să fiu sprijinit (n.r. Ion Stoica le solicită, în seara de 22 decembrie 1989, celor din clădirea CC al PCR să primească câţiva soldaţi care să cerceteze podurile bibliotecii, pentru a elimina suspiciunile legate de prezenţa teroriştilor acolo, suspiciuni care transformaseră clădirea BCU în ţinta armatei). El mi-a spus că momentul este grav, că problemele sunt numeroase şi că forţele sunt puţine”. Ulterior, Stoica se întâlneşte şi cu Mircea Mureşan: „‘Dă-mi nişte soldaţi să verificăm’. El mi-a spus că misiunea lui este să rămână pe tanc, să apere din tanc. În dimineaţa zilei de duminică, biblioteca era distrusă. Am discutat încă o dată cu căpitanul Mureşan spunându-i: ‘Iată ce aţi făcut’. Am vrut să intru, mi-a interzis să intru spunându-mi că dacă intru ei văd umbre înăuntru şi mă ciuruie”. "De câte ori ne mișcam în acea cupolă a bibliotecii cu furtunele de apă pentru a încerca să stingem incendiile, de atâtea ori rafale dinspre palat (n.r. Palatul Regal) erau îndreptate spre noi. Spre surprinderea mea, în clădirea de la Direcția a V-a n-a tras nimeni sau s-a tras foarte puțin. Abia duminică (n.r. pe 24 decembrie 1989) am asistat la incendierea clădirii de la Direcția a V-a. Chiar dacă teroriștii s-au strecurat în podul bibliotecii, existau modalități de anihilare a acestora, fără ca riposta să fie atât de distrugătoare", Ion Stoica, directorul Bibliotecii Centrale Universitare în decembrie 1989 Tiberiu Mihail Niţu. Adjunctul de astăzi al procurorului general Laura Codruţa Kovesi avea doar 18 ani în decembrie 1989 şi, din postura militarului în termen, participa la operaţiunea de apărare a Televiziunii Române. Pentru imparţialitate, atât înainte, cât şi după căderea lui Nicolae Ceauşescu. Iată „faptele deosebite” pentru care Tiberiu Mihail Niţu a primit certificat de revoluţionar, extrase dintr-o declaraţie a procurorului intrată în posesia Asociației 21 Decembrie: „În dimineaţa zilei de 23.12.1989 a trecut pe deasupra noastră un elicopter. Personal am văzut că în elicopterul care avea trapa deschisă se aflau două persoane îmbrăcate în combinezoane militare, cu căşti negre pe cap care au tras înspre noi. Am tras şi noi înspre elicopter, nu ştiu dacă l-am atins, dar acesta s-a îndepărtat foarte repede”. Enigma elicopterului „terorist” este explicată de timişoreanul Marius Mioc, una dintre cele mai avizate voci în subiectul Revoluţiei, care preia pe blogul personal un interviu din 1990 acordat de generalul Mircea Budiaci ziarului „Adevărul”: „Am fost sunaţi de la Televiziune. Ne cereau să intervenim deoarece erau atacaţi din vilele din faţă. Ni s-a spus că trebuie să venim chiar şi numai pentru a arăta că se poate conta pe prezenţa noastră. Am trimis trei aparate, s-a tras, din greşeală am nimerit şi unul din etajele superioare ale televiziunii şi atunci s-a zis că elicopterele teroriştilor îi atacă pe cei de aici”.

Dumitru Iliescu. Dacă scandalul „Cătălin Voicu” n-ar fi izbucnit în presa centrală la începutul anului, probabil că nimeni nu şi-ar fi reamintit de Dumitru Iliescu, maiorul de TAB-uri care spărgea baricada revoluţionarilor de la Intercontinental, pe 21 decembrie 1989. Pe 22 era deja un fidel al lui Ion Iliescu şi un beneficiar al idealurilor Revoluţiei. „Am văzut evenimentele până a fost spartă baricada demonstranţilor, dar acest lucru s-a făcut de către alte TAB-uri, venite de la altă unitate, nu de către TAB-ul cu care am venit eu acolo”, declara presei generalul în iulie 2005. Cert e că, pe 26 decembrie 1989, Dumitru Iliescu punea bazele SPP-ului, înfiinţând o grupare militară însărcinată să asigure protecţia conducerii FSN. Serviciile generalului cu patru stele de astăzi nu puteau rămâne fără marca definitivă: certificatul de revoluţionar. Marin Oană. „Locotenent colonelul Oană raportează că a decongestionat 6 Martie şi pleacă spre Intercontinental să facă joncţiunea cu căpitanul Marin care acţionează pe Magheru”. E ora 17:30, 21 decembrie 1989, iar Marin Oană acţionează în sprijinul represiunii ceauşiste, sub comanda generalului Gheorghe Voinea, comandantul Armatei I, al cărui registru de note consemnează faptele „tovarăşilor” militari. Peste doar o zi, Marin Oană sare în barca FSN-ului şi intră în casele românilor, la invitaţia lui Teodor Brateş: „Am primit misiunea nobilă de apărare a televiziunii române, misiune nobilă pentru care cer sprijinul întregii populaţii din zonă, să mă ajute pentru a îndeplini această misiune sacră”. Pentru serviciile sale, soldate cu zeci de victime în zilele anterioare căderii dictaturii, Marin Oană a intrat în rândul revoluţionarilor.

Ion Suceavă. În septembrie 2008, un dosar ajungea pe masa Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989. Apoi, un vot în unanimitate consfinţea următoarea concluzie: „Suceavă Ion a fost cadru militar în timpul Revoluţiei şi a avut acţiuni care se încadrează în articolul 8 din Legea 341”. Cazul „Marin Oană” primea exact acelaşi verdict din partea CPRD. Cu alte cuvinte, pentru a relua discursul legal, cei doi militari „luptaseră împotriva Revoluţiei”. Exact un an mai târziu, SSPR mai încerca o dată marea cu degetul şi retrimitea Comisiei, spre aprobare, dosarul „Ion Suceavă”. Aflăm din sinteza lucrărilor acelei şedinţe că „domnul Suceavă renunţă la preschimbarea certificatului doveditor a calităţii de revoluţionar”. Militarul care acţionase în zona Piaţa Romană din Capitală, pe 21 decembrie 1989, renunţa la beneficii după douăzeci de ani de la căderea dictaturii. Drepturile de revoluţionar în posesia cărora intrase Ion Suceavă anterior renunţării? Tăcere. Cert este că numele generalului apare în lista SSPR, cu dosarul de „luptător remarcat” numărul 1914.

Andrei Kemenici. Ultima „gazdă” a lui Nicolae Ceauşescu. La propriu. Generalul Kemenici era în decembrie 1989 comandantul Garnizoanei Târgovişte, locul ultimelor zile din viaţa dictatorului. Un pion extrem de important pe tabla de şah a Frontului Salvării Naţionale, Kemenici a primit după 1990 certificatul de revoluţionar, deşi singurele locuri în care a ordonat descărcarea muniţiei militarilor din subordinea sa au fost văzduhul, „invadat” de elicopterele inamice, şi pereţii unui liceu din apropierea garnizoanei pe care o conducea.