Dreapta israeliană și-a dorit de mult această lege. Miercuri noaptea, după o ședință maraton de opt ore, a obținut-o. Cu 62 de voturi la 55, deputații din Knesset au adoptat un act normativ care definește Israelul drept „patria națională a poporului evreu, singurul care are dreptul la auto-determinare”. Într-o țară care nu are Constituție, acest text, care enumeră atributele suveranității – drapelul, imnul național, calendarul evreiesc – și care preia și unele elemente din declarația de independență de la 1948, capătă putere de lege fundamentală. „Acesta este un moment crucial în analele Sionismului și în istoria statului Israel, a declarat triunfător premierul Benyamin Netanyahu în fața Knessetului.

Actul cuprinde mai multe clauze sensibile: de exemplu, Ierusalimul este definit drept capitala „completă și unificată” a Israelului, deși potrivit consensului internațional, statutul acestuia ar trebui stabilit doar în urma unui proces de pace cu palestinienii.

De asemenea, araba este degradată de la calitatea de limbă oficială la cea de limbă cu „statut special”, care îi permite totuși utilizarea în instituțiile israeliene. Din întreaga populație de circa 9 milioane de oameni a Israelului, 1,8 milioane sunt arabi, adică aproximativ 20%.

Noua lege consideră că dezvoltarea de comunități evreiești reprezintă o „valoare națională”, care trebuie încurajată de stat.

 

„Majoritatea decide”

Această ultimă prevedere a făcut obiectul unor negocieri încinse în ultima săptămână: premierul Benyamin Netanyahu și ministrul Educației, Naftali Bennet, liderul dreptei mesianice, au acceptat să renunțe la formula inițială, criticată de juriști, care autoriza formarea de comunități exclusiv evreiești. Inclusiv președintele Reuven Rivlin le-a trimis o scrisoare parlamentarilor, cerândule să renunțe la această formulă considerată discriminatorie.

O altă prevedere la care Dreapta a renunțat în ultimul moment le cerea tribunalelor să judece în conformitate cu legea rituală evreiască, atunci când nu ar fi existat nici un precedent important pentru cauza respectivă.

Deputații arabi prezenți la dezbateri au vociferat, au protestat și au rupt hârtiile pe care le aveau în față și au fluturat steaguri negre. „Anunț cu consternare și cu durere că această lege reprezintă moartea democrației”, a strigat Ahmed Tibi, de la Lista Arabă Unită.

Însă Netanyahu a apărat legea în fața presei: „Vom continua să asigurăm drepturile civile pentru minoritățile din Israel, dar și majoritatea are drepturi, iar majoritatea este cea care decide. O majoritate absolută dorește să asigure pentru generațiile viitoare caracterul evreiesc al statului nostru.”

Legea a fost dezbătută în Knesset timp de șapte ani, sub mai multe forme. Ea a fost chiar pretextul pentru depunerea mandatului de către Netanyahu și convocarea de alegeri anticipate în 2014.

Palestinienii, sub asaltul legilor

Pe 16 iulie, Knessetul a adoptat o altă lege care a stârnit protestele palestinienilor și ale susținătorilor lor și care prevede că persoanele și ONGurile care „subminează Israelul și îi denigrează pe militarii israelieni să mai aibă acces în școli”.

Legea este o reacție la acțiunile unor ONG-uri propalestiniene, în special Breking The Silence, care dezvăluie pretinse abuzuri ale militarilor israelieni în Gaza și Cisiordania. De multe ori, astfel de „dezvăluiri” se bazează pe surse anonime, fiind invocate motive de protecție.

O altă lege recentă contestată de arabi se referă la accesul la justiție al palestinienilor, în special al celor din Zona C (60% din teritoriul Cisiordaniei). Dacă până acum, palestinienii care se plângeau de abuzurile coloniștilor evrei se puteau adresa direct la Înalta Curte de Justiție; de acum ei vor fi nevoiți să apeleze la un tribunal civil obișnuit.

Legiuitorii și-au motivat decizia prin nevoia de a asigura același cadru juridic pentru palestinienii din Teritorii ca pentru toți cetățenii israelieni. Un alt motiv a fost că Înalta Curte este supraaglomerată de dosare: peste 10.000 pe an.