Prezentată ca un proiect care va ajuta la asigurarea „stabilităţii financiare a economiei” noua „lege pentru reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominaliere”, pusă în dezbatere publică la începutul acestei săptămâni, are mai multe pasaje care fac iniţiativa cel puţin interpretabilă. Cea mai mare problemă este diferenţierea exploatărilor de uscat de cele din platoul maritim al ţării, o împărţire care nu mai există în nicio altă ţară, după cum ne-a explicat un specialist contactat de Evenimentul Zilei.

Şi mai ciudat este faptul că redevenţele din exploatările din Marea Negră sunt mai mici decât cele pe uscat, în condiţiile în care acolo se estimează că se află rezerve importante de petrol şi gaze.

Legea redevenţelor este un proiect despre care se discută în România încă din 2014, când ar fi trebuit să înlocuiască Legea Petrolului, adoptată de Guvernul Adrian Năstase în iunie 2004, şi Legea Minelor, adoptată în primăvara anului 2003. Cu o întârziere de trei ani, la începutul acestei săptămâni a fost pusă în dezbatere publică „Legea pentru reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor minerale, petroliere şi hidrominerale” care ar trebui să înlocuiască cele două legi promovate de Guvernul Năstase. În expunerea de motive a noii legi scrie că „prin Programul de Guvernare s-a asumat de către Guvern simplificarea legislaţiei în domeniul resurselor minerale şi petroliere precum şi restrângerea într-un cadru legal unitar, uşor de actualizat, construit să asigure contribuţii juste a operatorilor din domeniul exploatării resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale la efortul general de dezvoltare a ţării şi asigurării stabilităţii financiare a economiei, corespunzător importanţei şi caracterului neregenerabil al acestor bogăţii naturale”. Prima problemă care atrage atenţia la expunerea de motive este faptul că nu există niciun calcul asupra impactului bugetar pe care îl va avea noua lege, neexistând nici măcar o raportare cât încasează statul român în acest moment din astfel de activităţi. Contactat de EVZ, un expert în domeniul explorării produselor petroliere ne-a spus că din cunoştinţele lui nici măcar nu la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nu se ştie exact cât încasează România în acest moment din redevenţe. 

Unic în lume

Noua lege are puncte în care lasă loc de interpretări, dar cea mai ciudată este împărţirea între redevenţe pentru exploatări „onshore” (de uscat –n.r.) şi „offshore” (din platoul maritime – n.r.). „Eu personal nu am mai întâlnit în nicio ţară o astfel de împărţire şi mi se pare foarte ciudată. Dar dacă ne uităm la ce nivel de redevenţe sunt la cele două capitole am putea să înţelegem de ce au făcut această împărţire”, ne-a spus specialistul în exploatarea produselor petroliere, care însă a vrut să îşi păstreze anonimatul. Dar cum sunt diferenţiate redevenţele pe cele două tipuri de exploatare? La articolul 19 al noii legi sunt stabilite redevenţele pentru exploatările de uscat de petrol şi gaze. Ele au valori cuprinse între 3,5% şi 13,5%, în funcţie de producţia brută a unei exploatări, redevenţele fiind identice cu cele stabilite de legea 238/2004 a Guvernului Năstase.

Cum scad „taxele”

Diferenţa apare însă la exploatările offshore (din platoul maritim). La articolul 22 al legii scrie că titularii exploataţiilor vor plăti redevenţe fixe în valoare de 8% din producţie şi redevenţe variabile cu valori cuprinse între 4,5% şi 5,5%. Care este problema? „În primul rând că în lege nu scrie dacă aceste două valori se însumează sau sunt două variante de taxare între care firmele petroliere pot opta sau care sunt activate în funcţie de vreun factor. Acesta este faptul neclar din lege care lasă loc de interpretări, dar şi mai interesant este faptul că redevenţele sunt practic mai mici decât cele prevăzute în legea din 2004. La exploataţiile maritime rar se întâmplă ca producţia să fie sub 100.000 de tone de ţiţei pe trimestru. Acest nivel de producţie era taxat prin vechea lege cu 13,5%, când nu exista diferenţiere între onshore şi offshore. Pe noua lege avem această taxă fixă de 8% pentru orice nivel de producţie, care nu ştim dacă se adună sau nu cu cea variabilă. Cea variabilă încadrează la 4,5 redevenţa pentru producţii cuprinse între 100 şi 150.000 de tone pe trimestru dintr-o exploatare. Chiar dacă s-ar aduna am avea o redevenţă totală de 12,5%, mai mică decât cea de 13,5% conforma legii vechi. Pe noua lege obţinem 13,5% doar din exploatările care depăşesc 200.000 de tone pe trimestru, adică o producţie dublă decât cea reglementată în 2004. Practic în cazul exploatărilor marime avem parte de o scădere a redevenţelor. Aceeaşi situaţie este şi în cazul exploatărilor de gaze din Marea Neagră”, ne-a explicat specialistul. Redevenţele pentru resursele din Marea Neagră sunt cu atât mai importante cu cât după procesul câştigat în faţa Ucrainei pe tema platformei maritime a României au fost trasate şi concesionate 11 noi loturi de exploatare. Se presupune că în aceste noi exploatări există resurse de petrol şi gaze importante, chiar mai mari decât cele aflate pe uscat, care oricum sunt consumate în proporţie de 87%.

Taxa pentru transport, nereglementată

O altă problemă a noii legi este cea a reglementării taxelor percepute de statul român pentru transportul resurselor exploatate.

La articolul 19, litera c, scrie că „o cotă procentuală din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiunile petroliere de transport prin sisteme de transport, altele decât Sistemul naţional de transport al petrolului, precum şi din operaţiunile petroliere efectuate prin terminale petroliere, altele decât cele aflate în proprietatea publică a statului, cotă determinată pe baza unei metodologii elaborată de autoritatea competentă şi aprobată prin hotărâre a Guvernului”.

Problema este că metodologia de calcul nu este prezentată în noua lege, ci la articolul 12 se specifică faptul că „normele metodologice se elaborează de către ANRM, cu respectarea procedurilor de transparenţă decizională, şi se publică în Monitorul Oficial în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.”

Adoptarea normelor după adoptarea legii lasă loc de negocieri şi de presiuni pe tema cotelor pe care trebuie să le încaseze statul român din transport.

„Problema care trebuie pusă e dacă aceste norme vor fi făcute în beneficiul românilor, astfel încât statul să încaseze cât mai mult, sau vor fi luate în urma unor presiuni făcute pe diferite canale în beneficiul firmelor care exploatează zăcămintele”, ne-a spus specialistul.

Au eliminat obligaţiile pentru firme

Noua lege a mai eliminat un capitol important în ceea ce priveş- te exploatările petroliere şi de gaze. Articolul 14 al legii spune că se abrogă articolul 41, litera 1, din legea petrolului din 2004. Acest punct se referă la obligaţiile pe care le are titularul acordului petrolier, conţinând 16 situaţii prin care reglementează activitatea firmelor. Toate aceste puncte au fost eliminate din noua lege, printre ele aflându-se şi următoarea obligaţie: „să păstreze confidenţialitatea asupra datelor prevăzute în acordul petrolier şi a altor informaţii obţinute în condiţiile legii de la autoritatea competentă şi ministerul de resort, precum şi din activitatea proprie şi să le difuzeze numai în condiţiile prevăzute în acord”.

Petroliştii nu păţesc nimic dacă nu plătesc redevenţele

Dar ce se întâmplă dacă o firmă nu îşi plăteşte contribuţiile către stat? Aceasta este o altă problemă a legii pusă în dezbatere publică. La articolul 5, punctul 3, scrie că „Autoritatea competentă este obligată să rezilieze de îndată concesiunea dacă titularul nu achită în termen de şase luni, de la data scadentă, redevenţa datorată statului”. Practic legea spune că se reziliază contractul, dar nu obligă în niciun fel firmele să plătească sumele restante. „Prin această scăpare de reglementare din lege ne putem trezi în situaţia că o firmă extrage şase luni petrol sau gaze şi apoi pleacă fără să plătească nimic statului”, ne-a spus specialistul în exploatări de petrol şi gaze.

Unde ajung banii?

Toate sumele din redeven- țe pe care le încasează România sunt vărsate acum în bugetul de stat, după care banii sunt folosiți, în principal, pentru cele mai mari cheltuieli ale statului, anume pensii și salarii, în loc să fie utilizați, de exemplu, pentru investiții care ajută economia și aduc noi locuri de muncă.

În 2012-2013, de exemplu, fostul premier Victor Ponta estima că România ar putea construi aproximativ 80 de kilometri de autostrăzi cu banii din redevențe. Fostul premier PSD își dorea în 2013 ca România să implementeze modelul Norvegiei: un fond special în care să fie vărsate toate redevenţele încasate de stat. „Să fie puse într-un fond - nu în buget de unde plătim diverse cheltuieli ale administraţiei sau salarii sau pensii -, ci le punem într-un fond de dezvoltare, avem nevoie de autostrăzi, să informatizăm toată ţara”, explica el. Tot Ponta mai ridica problema ca o parte din banii încasați din redevențe să rămână la autoritățile locale, un sistem care se aplică în Italia. „Eu reprezint în Parlament de atâţia ani un judeţ, Gorj, care depinde aproape în totalitate de energia produsă pe cărbune. Acum, toată redevenţa merge în bugetul central şi cred că e o greşeală, pentru că, într-adevăr, autoritatea locală şi oamenii din zonă spun «Eu ce câştig?»”, explica acesta. 

„Noua lege încurajează importurile de gaze din Rusia”

Vicepreședintele Comisiei de industrii din Camera Deputaților, Virgil Popescu (PNL) (foto), a declarat ieri, pentru EVZ, că Rusia ar putea să iasă câștigătoare din implementarea proiectului în forma actuală, prin menținerea statutului de jucător principal pe piața energetică din regiune. „Am citit proiectul în diagonală și mi se par cam aceleași cote din 2004, nu am văzut o nouă filosofie și nu se încurajează exploatările de gaze naturale din Marea Neagră pentru a scăpa de importul din Rusia în timpul iernii. Am observat că noul preț de referință va fi reprezentat de cotația pe OPCOM, adică un preț artificial care nu se bazează pe cerere și ofertă, OPCOM având foarte puține tranzacții. Mai mult, chiar Guvernul prin OUG 64/2016 nu susține o singură piață. Sunt foarte curios cine a pus OPCOM în proiectul de lege. Mult mai potrivit era ca Transgaz să își aleagă o bursă de referință pentru stabilirea prețului, practică impusă și de Regulamentul european în materie”, a declarat Popescu, fost director la sucursala PECO Mehedinții din cadrul SNP Petrom SA în 1997-2001 și conferențiar universitar la Facultatea de Economie a Universității din Craiova.

Se modifică termenul de plată al taxelor

O altă diferenţă între cele două legi se referă la termenele la care sunt plătite redevenţele şi momentul din care începe contorizarea lor. În legea din 2004 scrie că „redevenţa petrolieră este datorată din ziua începerii operaţiunilor petroliere şi este plătibilă trimestrial, cu scandenţă la data de 25 a primei luni a trimestrului următor”. În legea pusă în dezbatere publică luni apar două modificări. În primul rând momentul în care începe contorizarea redevenţei este neclar, specificându-se doar că începe „cu data convenită în contractul de cesiune”. Practic această diferenţă lasă loc de interpretări, inclusiv de suspiciuni că diferiţi agenţi economici pot avea parte de un tratament diferit. O altă diferenţă se referă la momentul când trebuie plătite obligaţiile către stat. Dacă vechea lege cerea plata trimestrială, pe noua lege plata redevenţelor se va face lunar. Diferenţa aceasta ar putea fi explicată prin problema deficitului de bani existent la buget şi nevoia Guvernului de a încasa urgent sumele necesare pentru susţinerea activităţii.

Redevenţe la exploatările de uscat

● 3,5% - zăcăminte care produc sub 10.000 de tone/trim ● 5% - zăcăminte care produc între 10 şi 20.000 de tone/trim ● 7% - zăcăminte care produc între 20 şi 100.000 de tone/trim ● 13,5% - zăcăminte care produc peste 100.000 de tone/trim

Redevenţe la exploatările maritime

Taxă fixă – 8% pentru întreg volumul extras

Taxe variabile – 4.5% pentru volume între 100 şi 150.000 de tone/trim;

● 5% pentru volume între 150 şi 200.000 de tone/ trim; ● 5.5% pentru volume de peste 200.000 de tone/trim.

Marea Neagră, rezerve importante

Rezervele de hidrocarburi din Marea Neagră sunt foarte importante mai ales în contextul instabilităţii politice din zonă. Explorarea în Marea Neagră a început în anii ’70, iar prima descoperire de hidrocarburi a avut loc abia în 1980. Exploatarea propriu-zisă a început şapte ani mai târziu. Odată cu apariţia de noi tehnologii în explorarea resurselor de petrol şi gaze, largul Mării Negre a intrat pe lista de priorităţi a investitorilor de renume. Primul pas a fost făcut de ExxonMobil, cea mai mare companie petrolieră din lume, care în 2008 a încheiat un parteneriat cu OMV Petrom. Odată aprins fitilul, Marea Neagră a devenit un adevărat magnet în atragerea altor investitori de talie mondială. În urmă cu un an, Alexandru Pătruţi, fost preşedinte al ANRM, spunea că numai în cazul gazelor au fost descoperite până acum depozite de 130 de miliarde de metri cubi de către companiile ExxonMobil-OMV Petrom și Lukoil.