Lege: Cine îl critică pe Putin e „agent străin”

Lege: Cine îl critică pe Putin e „agent străin”

Vladimir Putin a promulgat o lege care permite ca orice persoană sau organizație cu activitate politică și finanțată din exterior să fie etichetată drept „agent străin”.

Noua lege extinde în mod semnificativ aria persoanelor care pot fi numite „agenți străini” în Rusia și a fost aspru criticată ca fiind o acțiune menită să pună pumnul în gură criticilor președintelui Putin.

Legea privind agenții străini, adoptată într-o primă formă în anul 2012, viza inițial grupurile de presă și pe cele ale societății vicile. Ea a fost însă progresiv extinsă ulterior, pentru a cuprinde și ziariștii și bloggerii individuali, comentează The Moscow Times.

Vicisitudinile „agenților”

Persoanele și grupurile etichetate ca „agenți străini” sunt obligate să-și declare public activitățile și să se supună unor audituri financiare din partea statului rus.

În virtutea noii legi, organizațiile calificate drept „agenți străini” sunt obligate de asemenea să depună o documentație financiară trimestrială la Ministerul rus al Justiției.

Aceste persoane și grupuri trebuie numite „agenți străini” de fiecare dată când sunt menționate în media.

Totuși, ultimele modificări aduse legii elimină obligativitatea pentru bloggeri sau cetățenii privați să îi numească „agenți străini” atunci când îi menționează pe aceștia.

Noua lege promulgată de președintele Vladimir Putin va intra în vigoare la zece zile după ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

Registrul lung al „agenților”

Actul normativ a fost modificat pe fondul unui val de noi adăugări în registrul „agenților străini” al Rusiei, care, potrivit criticilor, marchează o nouă escaladare a represiunii împotriva vocilor care se exprimă critic la adresa Kremlinului, înainte de alegerile legislative de anul viitor și în condițiile în care nemulțumirea populară față de regimul Putin este în creștere.

Scandalul otrăvirii cu Noviciok a opozantului Alexei Navalnîi precum și noua lege a pensiilor a alimentat și mai mult aceste nemulțumiri.

Săptămâna aceasta, Ministerul rus al Justiției a adăugat cinci persoane în registrul „agenților străini”, creând astfel un precedent pentru urmărirea ziariștilor și a activiștilor pentru drepturile omului, ca persoane fizice, în loc de a se limita la organizațiile din care fac parte.