Preşedintele american Donald Trump l-a anunţat vineri pe ambasadorul SUA în Rusia, în persoana lui John Sullivan actualul adjunct al secretarului de stat.
Dacă va fi confirmat de Senat, John Sullivan va deveni cel mai important diplomat american la Moscova într-o perioadă marcată de provocări deosebite pentru liderul de la Casa Albă, care face obiectul unei anchete în cadrul procedurii de impeachment după dezvăluirea faptului că, într-o convorbire cu omologul său ucrainean Volodimir Zelesnki la 25 iulie, Trump a abordat problema unei investigaţii sistate de justiţia ucraineană faţă de fiul lui Joe Biden, Hunter Biden.
Acesta din urmă a lucrat începând din 2014 pentru o companie ucraineană din sectorul gazelor, în perioada când tatăl său era vicepreşedinte al SUA în mandatul preşedintelui democrat Barack Obama.
Compania ucraineană în cauză a fost ţinta unei anchete conduse de un procuror a cărui demitere a fost cerută atunci Kievului de către Joe Biden pe motivul slabelor rezultate ale acelui procuror în lupta împotriva corupţiei, scrie Agerpres.