Legătura dintre Munții Buzăului și Pampa la Cruz din Peru. Ținutul Anei, ținutul misterelor
- Daniela Popescu
- 7 februarie 2020, 19:52
Echipa care realizează documentarul ”Ținutul Anei, ținutul misterelor”, coordonată de Leonardo Tonitza, a reușit să uitilizeze în cadrul cercetărilor asupra zonei din Munții Buzăului o tehnologie de vărf privind analiza solului.
Proiectul cinematografic și de cercetare a locurilor enigmatice, a petroglifelor și zonelor sacre din munții Buzăului, intitulat ,,Ținutul Anei,, a reușit atingerea unui punct maxim de studiu al terenului stâncos, greu accesibil de altfel, prin implicarea prestigiosului Institut de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli (INCAS), un institut de top la nivel european.
”Se încearcă astfel în premieră, identificarea unor bănuite zone sacre precreștine dispărute în timp (puncte de observare astronomice, altare), chilii ori peșteri colmatate săpate în colții de stâncă, foste biserici din perioada creștinismului timpuriu bine consacrat în aria muntoasă a Buzăului prin prezența adevăratului creștinător al dacilor și aici vorbim de Sf. Sava, drumuri / poteci pierdute etc.” a declarat Leonardo Tonitza.
INCAS a pus la dispoziția proiectului ”Ținutul Anei, ținutul misterelor”, sistemul de cercetare aeriană LIDAR. Un astfel de echipament a fost utilizat recent de National Geographic la descoperirile arheologice de la Pampa la Cruz din Peru, oferind o mare fidelitate a detaliilor de teren.
Survolarea zonei Munților Buzăului a fost realizată în acest an, echipa de specialiști fiind încrezătoare că ar putea să obțină posibile răspunsuri pentru fenomenele stranii surprinse și filmate de echipa de teren a proiectului Ținutul Anei în anumite locuri din aria muntoasă buzoiană, a mișcărilor tectonice frecvente la nivel local, a sunetelor ce inexplicabil se aud uneori ori a pseudo-semnalelor înregistrate de microfoanele echipei.
”Evident, fiecare informație, în acest studiu, este importantă deoarece poate deschide o nouă direcție de căutare sau piesele lipsă ale unor teorii incomplete.” a declarat unul dintre membrii echipajului aerian.
”Nefiind adepții teoriei standard-oficiale, distructive pentru știință, că ce nu se poate reproduce în laborator, nu este repetitiv ori nu există ori nu merită a fi cercetat, am deschis calea spre o abordare interdisciplinară unde ideile valoroase au susținere – prin urmare proiectul independent ,,Ținutul Anei,, preferă să vorbească deschis, argumentat și logic, despre fenomenologia complexă ce se manifestă la Aluniș, Colți, Nucu, Bozioru, Ulmet etc. iar colaborarea cu INCAS contribuie cu detalii ale terenului, amprente nu doar arheologice, imposibil de obținut altfel, de o uimitoare precizie și acuratețe științifică.”a completat liderul proiectului ”Tinutul Anei”
Rezultatele obținute prin această cercetare LIDAR, în premieră pentru zona sacră a Munților Buzăului, interpretarea lor dar mai ales cercetările la sol survenite în urma relevărilor tehnice aeriene, vor apărea în documentarul ,,Ținutul Anei, ținutul misterelor,, scenariul și regia Leonardo Tonitza, alături de studiile și descoperirile arheologice ale căror urme se întind pe o perioadă de cca. 10 milenii cu dovezi clare de continuitate de locuire și activitate isihastică, de izolare și inițiere preponderent ca durată, precreștină, film a cărui premieră va avea loc în acest an.
Am aflat că numele proiectului, ”Ținutul Anei”, a fost ales deoarece prima formă de religie a acestui val (civilizații) a fost preponderent legată de cultul neolitică a Marii Zeițe Mamă, a cărui nume ori rădăcină lingvistică se găsește în silaba ,,an,, ori ,,na,, în denumirile zeităților feminine majore – pe teritoriile românești avem miticul nume ANA.