Oare ce or face procurorii și polițiștii în ancheta asasinatului de la Arad? Se uită în continuare la casetele video adunate de prin oraș, doar-doar vor vedea vreun suspect ce ar fi fost în stare să pună bomba în Mercedesul lui Ioan Crișan?
Șirul întrebărilor continuă, deoarece, cu tot scepticismul manifestat de la început, ne amintim des de flăcările acelea care mistuiau om și mașină într-o parcare din Arad. Ș-apoi, suntem ziariști curioși, punem întrebări și vrem răspunsuri, chiar și în limita posibilităților. Înțelegem, să nu speriem „vânatul”, pe omul cu bomba adică.
Suntem realiști, celor ce l-au vrut scos din joc pe crescătorul de somn african nu o să le notăm niciodată declarațiile în sala de judecată. Dar o informare anemică, despre ce se mai întâmplă în dosarul asasinatului de la Arad, ne-am cam dori și noi, jurnaliștii. Deopotrivă asta vor și românii care și-au făcut cruci în fața televizoarelor când au privit imaginile cu limuzina sărind în aer și arzând.
Procurorii așteaptă încă raportul necropsiei de la medicii legiști, stând în birourile de la București și analizând probele strânse din parcarea unde s-a produs explozia? Vor face comisie rogatorie cu Africa să afle de la procurorii de acolo ce fac somnii și crocodilii pe care-i aștepta Crișan în ferma lui de la granița cu Ungaria?
Stau oamenii și se gândesc la cele două ADN-uri găsite în mașină, informație venită „pe surse”din rândul anchetatorilor, după cum au anunțat reporterii cantonați „la fața locului”. Un ADN era al mortului, un ADN era necunoscut, s-a zis. Cercetătorii își făcuseră treaba, deci. Încă nițel și se lăsa cu o identificare a asasinului, poate chiar arestarea lui.
N-a fost să fie. Dar s-a venit imediat cu știrea că ADN-urile recoltate au fost trimise la FBI, să stabilească specialiștii lor ale cui sunt. Ca-n filme, ce mai! Un film prost, căci nu poți pricepe de ce, dacă criminalistul român a stabilit că ADN-ul e al lui Ioan Crișan, i-l trimiți și specialistului american.
Dar amanta Aurora? Amanta lui Crișan, care le știa pe toate din afacerile lui, ea ce-o mai face? Merge la ședințele de la primăria Iratoșu, la partid, dirijează mai departe camioanele lui Crișan sau a dispărut din peisaj?
I-am lăsat la urmă pe politicienii din cercul relațional sus-pus al victimei. Nu știm cum apar ei mereu, ca Martie în post, în chestiile tari ale comunității! Dar dacă nu-i interesează prea mult pe procurori, de ce să cârcotească presa?
Ca să fim drepți și cinstiți trebuie să spunem că, recent, am fost informați oficial despre ce se întâmplă cu ancheta de la Arad.
„Se lucrează. Chiar și de la București”, a fost răspunsul lapidar al procurorului de caz de la Parchetul General.
Zău, cum nu ne-am gândit la asta?! Ne-am prins de manevra ministrului Claudiu Năsui despre salariile fabuloase și pensiile speciale ale unor funcționari și nu aveam dimensiunea logică a faptului că la cazul de la Arad „se lucrează”?
Nu știți ce a făcut ministrul Năsui? Mai nimic, a vrut și el să ne prostească „oficial”.
A scris aseară un text pe Facebook, ticluit abil din vorbe, încât mulți au crezut că ei, guvernanții, au dat afară din Ministerul Economiei 40 de oameni care aveau salarii de mii de euro pe lună plus pensie specială. „ Banii contribuabililor sunt sacri. Nu avem voie să-i risipim”, a scris Năsui. Iar unele persoane au înțeles că s-au dat funcționarii afară și s-au desființat posturile, ca să nu se mai îmbuibe unii de la PSD. La fel ca la Arad, li s-a spus că la Guvern „se lucrează”. De fapt, miniștrii lui Cîțu au șters din organigramă 40 de posturi care existau doar pe hârtie.
Iată textul ministrului Năsui, început corect și terminat înșelător:
„În ședința de guvern de ieri, am desființat 40 de posturi din ministerul economiei cu salarii de mii de euro pe lună și pensie specială.
În teorie, funcțiile acestea ar fi trebuit să promoveze turismul. În practică știm cu toții ce se întâmplă cu aceste posturi la stat. Sinecurile acestea au fost create de guvernul PSD. Inițial, Ministerul Turismului a creat 15 astfel de posturi. Dar, ulterior, numărul s-a triplat până la 40. Ele aveau statut diplomatic inclusiv în ceea ce privește salarizarea și drepturile la pensie, de unde pensia specială. Asta era viziunea de promovare a turismului a statului român: sinecuri și pensii speciale.
Banii contribuabililor sunt sacri. Nu avem voie să-i risipim. Statul trebuie nu doar să nu mai înființeze sinecuri, ci și să le desființeze pe cele existente.
Decât să plătească salarii de mii de euro și pensii speciale, statul mai bine lăsă banii contribuabililor care îi muncesc reducând impozitele pe muncă”.
Știți ce i-a scăpat din vedere USR-istului ministru Năsui? Faptul că vom realiza că cei rămași pe funcții în minister, cei în carne și oase, nu himere pe o organigramă, chiar sunt plătiți cu salarii de mii de euro.
Care-i firul care leagă ancheta de la Arad de „dezvăluirea” lui Claudiu Năsui?! Sentimentul că ne iau de proști.