LE VIF: Turcia: Erdogan face apel la dialog cu UE

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a făcut apel sâmbătă la Uniunea Europeană la dialog, pe fondul escaladării tensiunilor în Mediterana de Est unde el a prelungit misiunea unei nave de explorare de gaze.

Turcia a prelungit sâmbătă, până pe 29 noiembrie, misiunea navei Oruc Reis, într-o zonă maritimă pe care o dispută cu Grecia, în condițiile în care descoperirea de mari zăcăminte de gaze au amplificat interesele în zonă.

Prezenţa acestei nave produce de mai multe luni tensiuni cu UE care a prelungit în această lună pentru un an sancţiunile contra Ankarei, sancțiuni pe care intenţionează să le înăsprească.

Aceste măsuri includ restricţii în emiterea de vize şi îngheţări de averi împotriva unor persoane care au legătură cu explorările de gaze aflate în dispută în Mediterana.

„Noi aşteptăm de la UE să-şi ţină promisiunile, să nu ne discrimineze sau cel puţin să nu devină un instrument pentru a crea adversități contra ţării noastre”, a declarat dl Erdogan într-o alocuţiune la congresul partidului său, AKP, printr-o legătură video.

„Nu ne vedem în altă parte decât în Europa. Intenţionăm să ne construim viitorul împreună cu Europa”, a dat el asigurări.

„Ne dorim o cooperare mai puternică cu prietenii şi aliaţii noştri”, a declarat liderul islamo-conservator.

„Ne gândim că nu avem probleme cu o ţară sau o instituţie care să nu poată fi rezolvate pe cale politică, diplomatică sau prin dialog”, a mai spus el.

Liderii Uniunii Europene au amânat pentru summitul lor de la începutul lunii decembrie discuţia despre noi sancţiuni contra Turciei.

Tensiunile şi divergenţele s-au înmulţit de câteva luni între UE şi Turcia. Dl Erdogan a cerut boicotarea produselor franţuzeşti după sprijinul exprimat de preşedintele Emmanuel Macron pentru dreptul la caricatură în numele libertăţii de exprimare, după decapitarea, pe 16 octombrie, de către un islamist, a unui profesor francez care a arătat elevilor săi caricaturi ale profetului Mahomed.

În acelaşi discurs, dl Erdogan a declarat că Turcia vrea „să-şi utilizeze activ relaţiile de alianţe vechi şi strânse cu Statele Unite pentru a găsi o soluţie pentru problemele regionale şi mondiale”.

Sursa

Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR