Le Temps. Uniunea Europeană nu are nevoie de confruntări, ci de soluţii

Belgia extinde interdicţia de a călători

Editorial. Realele dificultăţi întâmpinate de Comisia Europeană în punerea în practică a planului său de vaccinare anti-Covid cer de la Bruxelles răspunsuri rapide şi eficiente. Dar atunci când planul de relansare economică al UE este atât de necesar, cel mai rău lucru ar fi să apară o confruntare între statele membre şi instituţiile comunitare.

Comisia Europeană este astăzi cu spatele la zid: fie că recunoaşte, fie că nu, preşedinta ei, Ursula von der Leyen, nu va reuşi să liniştească cele 27 de state membre ale UE prin scuze privind lipsa ei de pregătire în materie de sănătate şi prin modeste "mea culpa", precum cea rostită miercuri în faţa eurodeputaţilor.

Confruntat cu laboratoarele farmaceutice care nu-şi respectă angajamentele şi cu guvernele care cer, pe bună dreptate, partea lor din cele 2,3 miliarde de doze de vaccinuri cumpărate în avans în 2020, executivul comunitar trebuie să răspundă cu soluţii de înţeles pentru toţi şi comunicate în timp real. Să începi în acest stadiu să vorbeşti despre posibile viitoare sancţiuni juridice în caz de nerespectare a contractelor este inutil. Este mai bine, foarte repede, să suplimentezi locurile de producţie, să integrezi alte laboratoare lăsate de o parte deocamdată şi să anunţi populaţia că întârzierile vor fi recuperate.

Această atitudine trebuie de asemenea să prevaleze la Bruxelles în punerea în practică a planului de relansare de 750 de miliarde de euro, parţial finanţat prin împrumuturi comune, pentru prima dată în istoria UE.

Să începi, cum a făcut săptămâna asta Ursula von der Leyen, să vorbeşti despre condiţionalităţi şi despre reforme indispensabile pentru acordarea fondurilor echivalează cu a aţâţa divizări şi înfruntări între cei 27.

Da, unele ţări membre, ca Franţa şi Italia, cunosc o derivă dramatică a finanţelor lor publice. Care va trebui, imperativ, corectată. Dar o Comisie Eurpeană jandarm financiar nu va face decât să alimenteze argumentele suveraniştilor de toate culorile. Trebuie asumate riscuri. Trebuie relaxate reguli. Viteza de execuţie în domenii deja identificate ca domenii de viitor şi creatoare de locuri de muncă (infrastructură, digital...) este urgenţa actuală.

În fiecare capitală, această exigenţă cere transparenţă. Să ascunzi eşecurile naţionale în spatele disfuncţionalităţilor europene este şi mai impardonabil în vreme de pandemie. Uniunea nu poate genera soluţii decât dacă statele membre, şi ţările terţe care le sunt asociate, avansează şi îşi recunosc împreună greşelile. În acest stadiu al bătăliei contra virusului divizarea nu mai este o opţiune. (Rador)

https://www.letemps.ch/opinions/lunion-europeenne-na-besoin-daffrontements-solutions