Turcia a fost supusă unei avalanşe de critici în timpul reuniunii virtuale a miniștrilor de Externe ai NATO, iar acum, abandonată de către Statele Unite, trebuie să fie pregătită să se supună unui val de sancțiuni economice americane şi europene, au declarat, miercuri, pentru AFP mai mulți participanți.
Surpriza a venit de la secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, care a denunțat "încălcările" regulilor Alianței și "politica faptului împlinit", urmată de Ankara în mai multe crize regionale.
Pompeo a fost "foarte direct" la ultima sa reuniune la NATO, cerând Turciei să "revină la un comportament de aliat", a povestit un participant. "Intervenția sa a fost foarte scurtă, dar foarte clară", a precizat un altul.
Secretarul de stat american a denunțat "cadoul" făcut de Ankara Rusiei prin achiziționarea sistemului mobil de apărare antirachetă S400 "neinteroperabil cu sistemele NATO".
De asemenea, el a deplâns "luarea ca ostatice" a planurilor de apărare și a parteneriatelor prevăzute de NATO, atitudine care "slăbește coeziunea Alianței".
Toate deciziile trebuie luate în unanimitate în cadrul Alianței.
Acțiunile turcești au fost denunțate la summitul de la Londra din 2019 de către șeful statului francez Emmanuel Macron, dar președintele Donald Trump îl protejase și apărase pe președintele Recep Tayyip Erdogan.
Secretarul de stat al SUA a judecat acțiunile Turciei ca fiind "foarte agresive" în timpul întâlnirii sale cu președintele francez din 16 noiembrie, la Paris.
Dar raportul despre intervenția sa, întocmit de către serviciile sale, nu făcea nicio mențiune asupra poziției sale împotriva Ankarei.
Întrebat de AFP, un purtător de cuvânt american a refuzat să nege sau să confirme declarațiile unei reuniuni cu uşile închise. Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a fost vizibil "deranjat", a mărturisit unul dintre participanți.
Emmanuel Macron a vorbit la telefon cu Jens Stoltenberg după această întâlnire. "Schimbul a reprezentat o oportunitate de a aborda în mod direct și cu încredere preocupările exprimate de un număr tot mai mare de aliați cu privire la alegerile strategice făcute de Turcia, care necesită clarificări printr-o explicație sinceră în cadrul Alianței în noul context transatlantic" cu președintele Joe Biden, a declarat Palatul Élysée într-un comunicat.
Severitatea intervenției lui Mike Pompeo în timpul conferinței video i-a "dezinhibat" pe ceilalți participanți și, pentru prima dată, au fost aduse acuzații oficiale împotriva Ankarei.
"Turcia este văzută în cele din urmă ca o problemă pentru Alianță, care a fost negată până acum și va trebui remediată", a comentat un oficial al Alianței. Astfel, ministrul de Externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, "a regretat că un stat aliat, Turcia, a fost direct implicat în conflictul din Nagorno-Karabah, facilitând implicarea mercenarilor în Siria".
"Am insistat asupra pozițiilor noastre referitoare la Nagorno-Karabah, Mediterana de Est, Libia și intervenția ilegală împotriva navei noastre", a declarat ministrul turc pe contul său de Twitter.
O fregată a marinei germane angajată în misiunea europeană Irini pe 20 noiembrie a reţinut o navă turcească suspectată de încălcarea embargoului asupra armelor din Libia decretat de Națiunile Unite. Mai multe delegații au considerat că a sosit momentul să sancționeze acțiunile Turciei.
Statele Unite au aprobat măsuri economice după achiziționarea sistemului rus de apărare. Blocate de Donald Trump, acestea ar trebui să intre în vigoare automat odată cu venirea administrației președintelui Joe Biden, s-a explicat.
Canada, la rândul său, a suspendat exporturile de componente electronice utilizate de drona turcească de luptă TB2 folosită în sprijinul forțelor azere în timpul conflictului din Nagorno-Karabah.
Europenii urmează să decidă la un summit din 10 decembrie dacă ar trebui adoptate măsuri suplimentare împotriva comportamentului Ankarei în estul Mediteranei și a încălcărilor embargoului ONU privind livrările de arme către Libia.
Comisia Europeană a pregătit un pachet de opțiuni care include, în special, sancțiuni economice sectoriale, gata de utilizare. Unanimitatea este necesară pentru utilizarea lor, iar Germania le-a blocat până acum adoptarea în speranța de a ajunge la un acord pentru "a dezvolta o relație cu adevărat constructivă cu Turcia".
"Vor fi decizii la summit, dar domeniul lor de aplicare nu a fost încă decis", au declarat pentru AFP mai mulți oficiali europeni. "Va trebui să vedem ce poziții vor adopta Germania și Polonia", a explicat un ministru.