Uniunea Europeană nu își poate permite să renunțe la respectarea statului de drept. Modul în care îi răspunde lui Viktor Orbán și Jarosław Kaczyński, care resping bugetul, va fi determinant, spune Soros.
Articol de George Soroş
Ungaria și Polonia au votat împotriva propunerii de buget a Uniunii Europene în valoare de aproape 1.100 de miliarde de euro pe șapte ani, precum și fondului european de redresare de 750 de miliarde de euro. Deși aceste două țări sunt cei mai mari beneficiari ai acestui buget, guvernele lor refuză categoric ca accesul la fonduri să fie condiționat de respectarea statului de drept, o cerință impusă de UE la solicitarea Parlamentului European.
Cele două ţări sunt, într-adevăr, conștiente de încălcarea statului de drept în mai multe moduri scandaloase și refuză să suporte consecințele.
Prim-ministrul ungar Viktor Orbán și, într-o mai mică măsură, conducătorul de facto al Poloniei, Jarosław Kaczyński, nu se opun conceptului abstract al statului de drept. Ce le displace este mai degrabă faptul că statul de drept reprezintă o limită practică la manevrele lor de corupţie personală și politică. Veto-ul lor este încercarea disperată a doi transgresori în serie.
Fără precedent, acest refuz apare într-un moment în care Europa suferă de o creștere vertiginoasă a numărului de cazuri de Covid-19. Veto-ul i-a încurcat pe reprezentanții altor țări ale UE. Dar, după ce șocul a trecut, o analiză atentă arată că există o soluţie.
Într-adevăr, reglementările privind statul de drept au fost adoptate. Dacă nu există un acord cu privire la un nou buget, bugetul anterior, care expiră la sfârșitul anului 2020, este prelungit anual. În acest caz, Ungaria și Polonia nu ar primi nicio plată în cadrul acestui buget, deoarece guvernele lor nu respectă statul de drept.
La fel, fondul de redresare, denumit Next Generation EU, ar putea fi implementat printr-o procedură de cooperare consolidată, așa cum a propus eurodeputatul Guy Verhofstadt. Dacă UE ar urma această cale, atunci veto-ul Orbán-Kaczyński ar fi ocolit.
Întrebarea este dacă UE, posibil condusă de cancelarul german Angela Merkel, este capabilă să mobilizeze voința politică necesară.
Sunt un susținător angajat al UE ca model al unei societăți deschise construite pe baza statului de drept. Evreu maghiar de origine, sunt deosebit de îngrijorat de situația din Ungaria, unde lucrez ca filantrop de peste treizeci de ani.
Orbán a construit în Ungaria un sistem cleptocratic foarte elaborat, care îi permite în secret să fure țara. Dacă sumele cu care a reușit să-și îmbogățească familia și prietenii sunt greu de estimat, mulți dintre apropiaţii săi au devenit excesiv de bogați. Orbán folosește acum noul val al Covid-19 pentru a modifica constituția ungară și legea electorală (încă o dată), precum și pentru a-și consolida poziția de prim-ministru pe viață prin mijloace constituționale.
Este o adevărată tragedie pentru poporul ungar.
Permiteți-mi să vă dau câteva exemple despre cum Orbán jefuiește populația maghiară. El a transferat sume mari de bani publici către o serie de fundații private, pe care le controlează indirect. Printr-un mecanism constituțional inteligent, Orbán elimină definitiv aceste active din domeniul public; ar fi nevoie de o majoritate de două treimi din parlament pentru a restitui aceste active poporului maghiar. Sumele în cauză ajung la aproape 2,8 miliarde de dolari.
Într-o serie de tranzacții frauduloase, companiile apropiate de Orbán au achiziționat peste 16.000 de ventilatoare în numele Ungariei pentru aproape 1 miliard de dolari, cu mult peste numărul de paturi de la reanimare și a personalului medical care ar putea folosi aceste aparate respiratorii. O analiză a datelor privind comerțul internațional arată că Ungaria a cheltuit cel mai mult din UE pentru achiziționarea unor aparate respiratorii provenite din China, la un moment dat plătind de peste 50 de ori mai mult decât Germania.
De asemenea, una dintre aceste companii a încheiat o comandă din partea Sloveniei, al cărei prim-ministru Janez Janša este un apropiat aliat politic al lui Orbán. Oficiul European Antifraudă (OLAF) trebuie să facă lumină asupra acestei posibile înșelăciuni împotriva UE.
La fel, recentul contract pentru vaccinul rusesc, conform căruia Ungaria va fi prima țară europeană care va beneficia de el, merită o atenție deosebită.
Între timp, Orbán încearcă să se exonereze de orice responsabilitate pentru aceste manevre și ia măsuri pentru a preveni repetarea episodului alegerilor locale din 2019, când partidul său Fidesz a pierdut controlul asupra administrației municipale din Budapesta și alte orașe mari. El nu îşi cruţă eforturile pentru a priva Budapesta de resursele financiare, respingând cererea orașului de a împrumuta bani de la Banca Europeană de Investiții pentru a achiziționa noi echipamente de transport public compatibile cu distanțarea socială.
Budapesta are acum nevoie de 290 de milioane de dolari în bugetul său pentru 2021. Situații similare pot fi observate în alte orașe a căror municipalitate nu este controlată de Fidesz.
Partidele de opoziție din Ungaria încearcă curajos să îl înfrunte pe Orbán, formând o listă comună de candidați pentru alegerile legislative din 2022. Șansele lor de succes sunt, din păcate, limitate, deoarece Orbán este capabil să schimbe regulile într-o clipă, cum a făcut în mai multe rânduri. O alegere convenabilă, Orbán intenționează să facă cele mai recente modificări ale legii electorale în momentul în care pandemia se dezlănțuie, Budapesta se află în carantină și soldații patrulează pe străzi.
Orbán exercită, de asemenea, un control aproape total asupra zonelor rurale, unde locuiește majoritatea populației. Acolo controlează informațiile pe care le primesc locuitorii, iar buletinele de vot din multe sate nu sunt nici măcar secrete. Este practic imposibil ca opoziția să câștige în mediul rural.
UE este singura care poate ajuta țara. De exemplu, fondurile UE ar putea fi plătite autorităților locale, unde democrația funcționează în continuare în Ungaria, spre deosebire de ceea ce se întâmplă la nivel național.
UE nu își poate permite să cedeze teren cu privire la regulile statului de drept. Modul în care ea va răspunde la neîncrederea lui Orbán-Kaczyński va fi decisiv în capacitatea sa de a supraviețui ca societate deschisă, fidelă valorilor sale fondatoare.
*George Soroş este președinte al Soros Fund Management, precum și al Open Society Foundations. Pionier în sectorul fondurilor speculative, el este autorul cărții „Alchimia finanțelor, noua paradigmă pentru piețele financiare: criza creditului din 2008 și ce înseamnă”
Traducerea: Rodezia Costea, RADOR