În încercarea lor de a potoli conflictul din estul Mediteranei, care opune Grecia Turciei, Parisul și Berlinul au reușit să îşi reconcilieze abordarea aparent opusă, între negociere și fermitate, înainte de summitul european din 24 și 25 septembrie.
De câteva luni, insulele grecești din estul Mediteranei se află în centrul unor tensiuni periculoase între Grecia și Turcia. Obiectul inițial al conflictului, care se referă la delimitarea frontierelor maritime și explorarea rezervelor de gaze, pare să ţină de o altă eră. Dar dimensiunea geopolitică a confruntării este destul de actuală și plasează Uniunea Europeană (UE) în fața unor noi responsabilități.
Revendicările Ankarei sunt vechi, atât cu privire la Cipru, cât și la zona economică exclusivă din jurul insulelor grecești care se întind de-a lungul coastei turcești. Conflictul a escaladat în urma descoperirii zăcămintelor de gaze subacvatice, pentru care Turcia a lansat activități de explorare, contestate de Atena și Nicosia, într-un context de intervenționism turcesc accentuat, în special prin campanii militare în Siria și Libia.
În iunie, un incident a opus marina turcă unei fregate franceze care patrula în estul Mediteranei ca parte a unei misiuni NATO privind implementarea embargoului asupra armelor impus Libiei.
Câteva semne de calmare au apărut în ultimele zile, odată cu apropierea summitului european din 24 și 25 septembrie, în timpul căruia Cei 27 urmează să discute posibile sancțiuni împotriva Turciei. Întoarcerea în port, oficial pentru „întreținere”, a navei de explorare turcă Oruç-Reis, care opera în zona maritimă a Greciei, a fost salutată la Bruxelles și Atena ca fiind un pas în direcția cea bună.
Joi, 17 septembrie, Ibrahim Kalin, purtător de cuvânt și consilier al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, a declarat, în cadrul unui schimb cu experți organizat online de grupul de reflecție Consiliul European pentru Relații Externe, că numărul unu turc a dat „o nouă șansă diplomației”, iar negocierile dintre Atena și Ankara se vor deschide „în curând”.
Domnul Kalin a fost conciliant cu Grecia, a lăudat efortul de mediere german și și-a rezervat săgețile pentru Franța, pe care Ankara o acuză că a exploatat tensiunile din estul Mediteranei pentru a regla conturile cu Turcia pentru Siria și Libia. În prima linie a frontului alături de Grecia în acest conflict, în special prin consolidarea prezenței sale navale în zonă, Franța oferă o țintă convenabilă președintelui Erdogan care o folosește ca țap ispășitor politic, în timp ce tonul dintre şefii de stat turc și francez a crescut de-a lungul săptămânilor.
Statele Unite rămân aparent la distanţă de acest conflict, care implică totuși mai mulți membri NATO, dintre care unul, Turcia, s-a dotat cu sisteme de apărare antirachetă rusești.
Prin urmare, depinde de UE să soluționeze problema, alături de Grecia și Cipru, două dintre statele sale membre. Parisul și Berlinul au reușit până acum să coordoneze abordări aparent opuse, Franța avansând opțiunea dură și Germania oferind-o pe cea a medierii, în timp ce Bruxelles-ul lasă să planeze ameninţarea sancțiunilor.
Este o combinație bună. În diplomație, oferta de negociere este eficientă doar atunci când este susținută de o alternativă de fermitate - UE a fost suficient de criticată pentru lipsa acesteia în alte ocazii. Palatul Elysée are acum un interes să scadă retorica, dar Turcia, unde represiunea politică continuă într-un context economic slăbit, trebuie să înțeleagă că aventurismul său nu poate fi fără limite.
Traducerea: Rodezia Costea, RADOR