Le Monde dă în judecată Preşedinţia franceză pentru că i-a spionat jurnaliştii

Unul dintre cele mai respectate ziare din Franţa, Le Monde, a anunţat că va da în judecată Preşedinţia franceză pentru că i-a spionat jurnaliştii, relatează BBC.

Potrivit publicaţiei franceze, Preşedinţia şi-a folosit serviciile secrete pentru a identifica una dintre sursele folosite de jurnalişti. Jurnaliştii de la Le Monde scriu că publicaţia va da în judecată Preşedinţia după ce au aflat de la surse din poliţie că serviciile secrete au obţinut înregistrările telefonice ale unui oficial din Ministerul de Justiţie care s-a aflat în legătură cu unul dintre jurnalişti.

Le Monde consideră că guvernul a încălcat legea care protejează sursele jurnaliştilor.

Preşedinţia respinge acuzaţiile Le Monde mai arată că Executivul a fost deranjat de articolul referitor la donaţii ilegale pe care Nicolas Sarkozy le-ar fi primit de la deţinătoarea concernului L’Oreal, Liliane Bettencourt.

În articolul publicat în luna iulie, Ministrul Muncii, Eric Woerth, era acuzat că se afla de conflict de interese deoarece în timp ce era ministru al bugetului şi analiza dosarul fiscal al companiei L’Oreal, soţia sa, Florence, lucra pentru societatea ce administra averea lui Bettencourt.

În prezent, autorităţile investighează dacă Bettencourt a făcut donaţii ilegale pentru campania electorală din anul 2007 a lui Nicolas Sarkozy.

Preşedinţia a respins însă toate acuzaţiile publicaţiei şi a anunţat că nu o dat nicio instrucţiune serviciilor de informaţii de a investiga sursele Le Monde.