Îmbătat de victoriile sale succesive în Siria, Libia și în Caucaz, Erdogan poate fi în curând ispitit de o intervenție la scară largă în Kurdistanul irakian, unde armata sa efectuează deja raiduri ocazionale.
În ceva mai mult de un an, președintele turc a înregistrat trei succese majore pe scena regională: ofensiva sa din octombrie 2019 în nord-estul Siriei i-a permis să alunge milițiile kurde la zeci de kilometri de graniță turcă și să rupă continuitatea teritorială a unei astfel de "centuri kurde"; angajamentul Ankarei față de guvernul de la Tripoli în ianuarie 2020 a contribuit la retragerea trupelor fidele "mareșalului" Haftar, forțate să se replieze până la liniile lor din aprilie 2019; sprijinul militar al Turciei, prin trimiterea de drone și mercenari sirieni, a fost în cele din urmă decisiv în victoria Azerbaidjanului împotriva Armeniei în conflictul din Nagorno-Karabah. Fără îndoială, îmbătat de o asemenea înlănţuire de succese, Erdogan poate fi tentat de o nouă aventură, de data aceasta în Kurdistanul irakian.
Primele raiduri turcești din nordul Irakului, majoritar kurd, datează din 1984, anul în care Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) a început un război separatist de gherilă pe teritoriul turc.
Saddam Hussein, aflat atunci în război cu Iranul ayatolahului Khomeini, acordase Ankarei dreptul de intervenție la o adâncime de 5 kilometri pe teritoriul irakian. Un astfel de acord a permis armatei turce să exercite un "drept de urmărire" împotriva kurzilor peshmerga, ale căror baze nu erau totuşi accesibile.
Într-adevăr, PKK și-a stabilit foarte devreme comandamentul și taberele în inima masivului Qandil, în nord-estul Irakului, la granița cu Iranul. A fost începutul unui ciclu de intervenții regulate ale armatei turcești în Irak, suspendate doar în timpul încetării focului dintre Ankara și PKK, din 1999 până în 2004, apoi în timpul procesului de pace dintre guvernul Erdogan și gherila kurdă, din 2013 până în 2015.
Anul 2020 a fost marcat de o intensificare treptată a raidurilor turcești în Irak. Operațiunea "Ghearele Tigrului", lansată în iunie anul trecut, a avut ca scop, ca și în Siria vecină, să elibereze zona de frontieră, pe teritoriul irakian, de orice prezență a PKK.
Aceasta a fost dublată cu o componentă aeriană, "Ghearele Vulturului", în care s-au ilustrat dronele turcești, a căror eficiență a fost remarcată în teatrele din Libia și Caucaz.
Dorința Bagdadului de a-și afirma suveranitatea în zonă nu a descurajat Ankara să își continue atacul sistematic. În august 2020, trei militari irakieni, inclusiv doi ofițeri, au fost chiar uciși în bombardamentul turcesc al unei reuniuni pe care acești polițiști de frontieră o aveau cu cadrele PKK. Protestele de la Bagdad au rămas fără urmări, lucru care nu poate decât să încurajeze Turcia să-și promoveze avantajul în continuare. Mai ales că noul context kurd, foarte degradat, îl încurajează.
Totul opune Partidul Democrat din Kurdistan (PDK), în fruntea autonomiei kurde din nordul Irakului, și PKK, legat pe de altă parte de Uniunea Patriotică din Kurdistan (PUK), "fratele inamic" al PDK în Kurdistanul irakian.
PDK, apropiat de Ankara, se bazează în mare parte pe loialitatea față de familia Barzani, unde PKK, favorabil Teheranului, luptă împotriva ierarhiilor tradiționale. PDK tolerează înființarea pe solul irakian a unei duzini de posturi militare turcești și tocmai a încheiat un acord de expulzare a kurzilor peshmerga legaţi de PKK din Sinjar, care îi apăraseră cu mult curaj acolo, în 2014, pe yazidiții persecutați de ISIS.
Niciodată tensiunile dintre PDK și PKK nu au fost atât de puternice, PDK afirmându-și dorința de a scăpa de aderența PKK pe solul său, iar PKK acuzând în schimb PDK că a făcut jocul Ankarei. În plus, represiunea recentă a unui val de proteste sociale din Kurdistanul irakian slăbește și mai mult creditul autorităților locale. În ceea ce îl privește pe premierul irakian, primit recent de Erdogan la Ankara, acesta "a condamnat orice acțiune care dăunează Turciei de pe teritoriul irakian", în timp ce gazda sa s-a angajat să "continue lupta până la eradicarea bandelor teroriste".
Turcia ar putea fi tentată să profite de disensiunile kurde și de toleranţa Bagdadului pentru a lovi de data aceasta PKK în cap și a viza cartierul general de gherilă din fortăreața sa naturală din Munții Qandil. Operațiunea, a cărei amploare ar fi fără precedent, nu ar fi lipsită de risc în fața kurzilor peshmerga foarte familiarizaţi cu aceste reliefuri greu accesibile.
Dar armata turcă are acum posibilitatea de a trimite în prima linie mercenarii sirieni pe care i-a mobilizat deja în Libia și Azerbaidjan (unde o zecime din milițienii astfel angajați au fost uciși). Pe lângă această "carne de tun" expusă fără milă, comandamentul turcesc, cu dronele sale performante, are o armă care și-a dovedit deja eficienţa în munții Caucazului. În fine, nu trebuie să subestimăm entuziasmul lui Erdogan, întărit în postura sa ofensivă prin succesiunea sa de victorii externe.
Astfel, în 2021 am putea vedea un nou front adăugat la prea multele zone de conflict care afectează deja Orientul Mijlociu.
Articol de Jean-Pierre Filiu
Traducerea: Rodezia Costea