Alegerile din Polonia au stârnit interesul presei europene, care scrie că Andrzej Duda a câștigat cu un scor strâns al doile tur de scrutin de duminică.
Conform postului France 24, „polonezii l-au desemnat duminică pe candidatul naționalist conservator Andrzej Duda la președinția Poloniei. Personaj-cheie al partidului conservator aflat la putere, a câștigat cu un scor strâns victoria în fața primarului Varșoviei, eurofilul și liberalul Rafal Trzaskowski, după o campanie foarte dură. El își datorează victoria la mustață prețiosului sprijin al guvernului și al presei publice controlate de putere”. Și EUobserver consideră că a fost „o bătălie electorală pe muchie de cuțit, care a divizat țara în două”.
„Victoria lui Duda îi conferă în continuare guvernului PiS control asupra principalelor instituții politice, permițându-i să erodeze și mai mult independența justiției și mecanismele politice de control și echilibru și să-și continue luptele cu UE. Un scrutin care a fost vital pentru viitorul Poloniei și pentru relația ei cu UE.” Alegerile de duminică au fost marcate și de o prezență foarte mare la urne pentru această țară - 67,9%, mai mare decât cea din primul tur (64,4%), remarcă săptămânalul german „Der Spiegel”.
Pentru cotidianul francez Le Figaro, „rezultatul celei de-a doua runde e decisiv pentru viitorul guvernului PiS, pe care detractorii săi îl acuză că restrânge libertățile democratice dobândite în urmă cu trei decenii odată cu căderea comunismului”. Iar cu un rezultat atât de strâns, „Polonia se trezește în faţa unui trist câmp de luptă, cu ambele părți înfrânte, pentru că nimeni nu poate revendica victoria”. (Rador)