Președintele Donald Trump a anunțat că a renunțat în final să plaseze statele New York, New Jersey și Connecticut în carantină, după ce a evocat această posibilitate, provocând agitație în regiune.
Liderul de la Casa Albă a indicat că a cerut Centrului pentru Controlul Maladiilor (CDC) să difuzeze un aviz „ferm” care să descurajeze deplasările în și din aceste state, fără însă a le închide granițele.
„CDC îi îndeamnă pe rezidenții din New York, New Jersey și Connecticut să evite deplasările neesențiale (în țară) pentru următoarele 14 zile cu efect imediat”, a informat Centrul, sâmbătă seara.
Donald Trump închide astfel o paranteză pe care a deschis-o atunci când a evocat posibilitatea ca statul New York să fie plasat în carantină, rămânând evaziv totuși cu privire la durata acestei măsuri.
Ulterior, liderul de la Casa Albă a fost criticat pentru că a evocat posibilitatea plasării în carantină a acestor state, scrie AFP.
Statele Unite, prima putere mondială, numără peste 124.000 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 care a ucis 2185 de persoane, din care 672 numai în metropola New York.
„Unii ar dori ca New York să fie plasat în carantină, pentru că este un punct fierbinte'', a spus Trump, la Casa Albă.
Statul New York este cel mai atins de epidemia Covid-19, cu 53.318 cazuri și 728 decese.
Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a prevenit că o închidere a frontierelor decisă de Washington ar fi o decizie „ilegală”, asemănătoare cu o „declarație de război împotriva statelor”, care ar „paraliza economia”.
Andrew Cuomo a amintit că statele New York, New Jersey și Connecticut au oprit deja toate activitățile neesențiale și au solicitat populației să rămână acasă.
„Când lipsește claritatea, aceasta poate provoca confuzie, ceea ce poate duce la panică”, a declarat sâmbătă, guvernatorul statului Connecticut, Ned Lamont.
„New York, New Jersey și sudul Connecticut sunt motoare mondiale ale comerțului și finanțelor", a adăugat Lamont.