Judecătorul constituțional Petre Lăzăroiu a declarat vineri, la Antena 3, că se poate ajunge la punerea în discuție a validării în funcția de președinte a lui Klaus Iohannis în contextul discuțiilor privind mandatul său de judecător CCR.
După ce Curtea Constituțională a decis că Iohannis este obligat să emită decretul de revocare a șefei DNA, a apărut informația că unul din judecătorii CCR care au luat decizia, Petre Lăzăroiu, este în funcție de 10 ani deși mandatul unui judecător CCR este de 9 ani.
În spațiul public a circulat imediat speculația că șeful statului ar putea să folosească acest subiect pentru a nu emite decretul de revocare.
„Da, consider că este o problemă şi nu este deloc o problemă simplă. Într-adevăr, toată lumea se aşteaptă ca primul actor care respectă cu sfinţenie Constituţia să fie chiar Curtea Constituţională”, a comentat Klaus Iohannis situația lui Petre Lăzăroiu. În același timp, el a spus că „preşedintele României nu are nicio atribuţie practică în a constata vacanţa unui mandat”, acest lucru fiind atribuția exclusivă a CCR.
Pe de altă parte, președintele CCR a asigurat că nu există nicio problemă legată de mandatul lui Lăzăroiu.
„Domnia sa a fost numit (...) pe o perioadă de 9 ani, care expiră în anul 2019. Anterior, domnul Petre Lăzăroiu a mai exercitat această funcţie în perioada 16.09.2008 - 8.06.2010, pe un rest de mandat al fostului judecător Petre Ninosu, care decedase. Prevederile art.68 alin.(3) (...) stabilesc că, în cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător este mai mică de 3 ani (cum este cazul în speţă), acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani", a explicat președintele CCR, Valer Dorneanu, într-un comunicat de presă.
Speculațiile s-au agravat atunci când Lăzăroiu a dezvăluit vineri că Elena-Simina Tănăsescu, consilierul preşedintelui Klaus Iohannis pe probleme de constituționalitate, l-a chemat la Facultatea de Drept și i-a spus că Iohannis se gândește dacă să emită sau nu un decret de revocare a sa din funcţia de judecător CCR.
„Mi-a spus: uite, am hârtia aceasta (o cerere de la Fundaţia VeDem Just, prin care solicită preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, să pună în discuţie mandatul lui Petre Lăzăroiu - n.r). Zic: ştiu, e o aberaţie, circulă de vreo două săptămâni, eu nu iau în consideraţie. Păi da, dar zice: preşedintelui i se cere imperios să se emită un decret. Cu ce obiect? Păi, decret de revocare a ta. Zic: ştii bine că nu are niciun temei, nu are nicio prerogativă. Da, dar suntem în situaţia în care, dacă nu emite acest decret, ne dă în judecată respectiva asociaţie, dacă îl emite ne dai tu în judecată”, a povestit judecătorul CCR.
Site-ul CCR îi dă dreptate lui Lăzăroiu în privința mandatului lui Tudorel Toader (foto dreapta)
„Ăsta e miezul problemei, o astfel de cere pune în discuție totul, toate deciziile luate de noi pe legile justiției, decizia prin care s-a decis revocarea (șefei DNA, n.red.). Dacă este așa, înseamnă că și validarae președintele este neconstituțională, Tudorel Toader a fost în 2014 în aceeași situație în care sunt eu acum, putem pune sub semnul întrebării orice”, a declarat Lăzăroiu.
Curtea Constituțională a validat în unanimitate, pe 21 noiembrie 2014, alegerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României.
„Am verificat documentele primite de la BEC. Nu s-au constatat impedimente în confirmarea rezultatului alegerilor. Deci, au fost confirmate rezultatele alegerilor şi în a doua hotărâre domnul Klaus Iohannis a fost validat în funcţia de preşedinte al României", a declarat atunci președintele CCR, Augustin Zegrean.
Ce spune Cotroceniul
„Consilierul prezidenţial doamna Simina Tănăsescu s-a întâlnit joi, 14 iunie, cu judecătorul Petre Lăzăroiu la sediul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti pentru a-i înmâna acestuia două cărţi de specialitate pe zona dreptului financiar. (...) A avut loc o discuţie pur teoretică pe marginea solicitării asociaţiei civice VeDem Just, o discuţie tehnică, între doi profesionişti de drept constituţional, care nu a implicat în niciun fel Instituţia preşedintelui României. Drept urmare, sunt complet neadevărate şi nefondate orice fel de speculaţii sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu", a transmis, vineri, Administraţia Prezidenţială.