Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, aflat astăzi în vizită la Chişinău, a declarat că Moscova nu are deloc senzaţia că Republica Moldova trebuie să aleagă între Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană, scrie portalul Unimedia.
"Important e ca fiecare ţară să decidă cum se dezvoltă mai departe, în funcţie de poziţia geografică şi relaţiile sale economice. Indiferent de declaraţiile politicienilor, poporul este cel care decide încotro trebuie să meargă Republica Moldova", a subliniat Lavrov.
În opinia sa, nu există o contradicţie între procesele de integrare la Vest şi Est, acestea având, de fapt, un lucru comun: libertatea circulaţiei mărfurilor şi cetăţenilor.
Totodată, Lavrov a subliniat că migranţii moldoveni care muncesc în Rusia şi oamenii de afaceri din Moldova care câştigă bani colaborând cu mediu de afaceri din Federaţia Rusă ar avea o poziţie proprie privnd politica externă a Republicii Moldova.
Demnitarul rus a mai precizat că, în ceea ce priveşte aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, aceasta depinde doar de dorinţa oficialilor de la Chişinău.
La rândul său, ministrul moldovean al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a subliniat că dorinţa Republicii Moldova de a se integra în UE nu contravine menţinerii unor relaţii bune cu Federaţia Rusă. Lavrov se va mai întâlni cu premierul Vlad Filat şi preşedintele interimar Marian Lupu.