„Pe litoral nu a existat o cultură a oamenilor care să ştie ce să facă în turism”, consideră Ilie Rotariu, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu.

Într-un interviu acordat evz.ro, specialitul în globalizare şi turism spune că printre cele mai mari probleme ale industriei turismului de la Marea Neagră se numără “lăutărismul”, criza de oameni valoroşi şi lipsa oricărei colaborări între mediul privat şi autorităţi: „Nu este nici măcar un dialog al surzilor. Fiecare trăieşte şi îşi vede de viaţa lui, sunt într-un fel paraleli”.

Evz.ro: Se vorbeşte în fiecare an de scăderea numărului de turişti de pe litoralul nostru şi că tot mai mulţi români se duc în Bulgaria, Turcia sau Grecia. În schimb, plajele se umplu în weekend-uri. Ce se întâmplă pe litoral: scade sau nu numărul turiştilor? Ilie Rotariu: Litoralul nu mai este o destinaţie aşa cum fost ea concepută iniţial. Litoralul a fost o ieşire la o mare caldă în timpul socialismului: Tito defectase, nu se putea merge la Adriatică, şi atunci au fost construite litoralul nostru şi cel bulgăresc. Acum, lucurile sunt schimbate şi normal că nu poţi în două luni de sezon, cât are litoralul românesc, să concurezi cu preţurile şi serviciile care sunt pe Mediterana, unde avem cinci luni sau la tropice unde avem nouă luni.

Atunci este clar că, dintr-o dată, preţurile şi serviciile nu mai fac faţă ofertei sau puterii de cumpărare. Şi este normal ca oamenii să-şi reducă durata de sejur: vom ajunge din ce în ce mai mult pe un sejur de weekend.

În iunie vin foarte puţini turişti la mare. Se reduce şi sezonul de la trei luni la două? Da. Înainte, în mai, litoralul era strict ocupat de către UTC şi sindicate. În iunie deja începeau să funcţioneze marile pompe sociale. Or, turismul social la noi, practic a dispărut acum. Mai avem ceva prin sindicate, dar nu mai este acelaşi sistem care a fost înainte, şi atunci normal: capetele de sezon se duc.

A fost afectată şi de criză industria turismului de pe litoral? Există şi un efect al crizei, pentru că scade puterea de cumpărarea şi capacitatea oamenilor de a cheltui, nu neapărat în valoare absolută. Mai ales în zona mentală. Adică omul se gândeşte: cheltuiesc banii? Nu. Mai bine fac altceva.

Spuneaţi într-un articol de acum zece ani că, pe litoral, aproximativ 50% din banii încasaţi nu sunt contabilizaţi. Credeţi că şi acum se păstrează acest procent? Poate chiar mai mult. Cred că au crescut sumele necontabilizate. Nu am datele, dar e clar că economia underground este mare. Localnicul trebuie în două luni să câştige pentru un an de zile. Şi nu poţi să îi schimbi viziunea dacă nu îi dai alte oportunităţi.

Pe litoral nu prea avem pachete turistice all inclusive. De ce? All inclusive este un sistem pentru oamenii cu venituri mici. Le dă iluzia că trăiesc bine, că au totul all inclusive. Ca să pot să am totul all inclusive, trebuie să am un flux relativ constant pe o anumită perioadă, ca să pot să-mi fac un preţ. Or, dat fiind că mie îmi fluctuează (numărul de turişti – n.r.) de la weekend la săptămână şi de la lună la lună, nu prea am cum să-mi fac un calcul pe all inclusive. Şi atunci cum să îşi facă all inclusive? La câţi turişti să împartă? Care credeţi că au fost greşelile cele mai mari făcute după 1990 în ceea ce priveşte turismul de la Marea Neagră? Prima greşeală a fost acţiunea de privatizare. Nu privatizarea în sine. Ca să treci de la o economie de comandă la un sistem democrat este clar că singura cale este privatizarea. Or, aşa cum a fost făcută la noi, a fost lăutărism, am lăsat pur şi simplu lăcomia fiecăruia să iasă la suprafaţă.   Plus că nimeni nu a stat să se gândească ce înseamnă şi cum funcţionează litoralul. Şi foarte puţini au fost cei care ştiau efectiv ce se întâmplă în turism. Iar prima greşeală care s-a făcut a fost ruperea totală de Vest. În loc să ne ducem să vedem ce se întâmplă acolo, unii s-au dus în plimbare şi ceilalţi au rămas închişi în ei înşişi. Şi astăzi nu discutăm decât despre noi înşine. Nu ne uităm să vedem ce se întâmplă, cum fac alţii şi cum putem şi noi eventual să copiem sau să aplicăm. Şi această greşeală de gândire ne izolează.

Ca să exişti în turism, de exmplu, trebuie să ai în fiecare an, ca ţară, un raport al World Travel and Tourism Council. Am reuşit - sectorul privat - să scoatem primul raport cred că după vreo 12 ani de la Revoluţie. Şi asta pentru o sumă modică. Dar dacă nu eşti în raportul respectiv, nu exişti ca ţară.

La ora actuală, tot ce înseamnă ştiinţă de turism sau capitalul acesta uman, aproape a dispărut. Noi avem zeci de facultăţi de turism care pregătesc directori de turism. N-avem nevoie. Avem nevoie de oameni specializaţi la nivelul mediu de decizie. P-ăştia nu-i mai pregăteşte nimeni. Chiar în deceniul opt au început să formeze şefi de unitate, directori de hotel. Întâi de toate nu a existat pe litoral o cultură a oamenilor care să ştie ce să facă în turism. Şi atunci, intrând în noul sistem economic, normal că s-au făcut greşeli. Nefiind o politică clară în domeniul turismului, pe litoral că lucrurile s-au dat peste cap.

Trăim în ceea ce se cheamă lăutărism. Şi, din păcate, cu cât ne urcăm pe scara ierarhică, lăutărismul a început să se instaleze până şi în orchestrele simfonice.

Şi astăzi, în discţiile care sunt în mass-media, se discută despre litoral o mulţime de lucruri. Dar cât mai rezistă plajele? Eroziunea costieră este foarte mare. Şi atunci ce fac: mai investesc în Mamaia? În câţi ani îmi recuperez investiţia?

Gândirea noastră este total greşită. În momentul în care nu mai ai putere de cumpărare şi nu creezi putere de cumpărare, se greşeşte. Să fiu mai precis. Guvernul Boc a încercat acum să taie fondurile pentru pensionari (pentru vacanţe la mare - n.r.). Într-un final au realizat că pierderea este imensă pentru că aceste fonduri mişcau de fapt o mulţime de locuri de muncă şi o mulţime de staţiuni. Că e discutabil cum mişcă, asta este altă problemă. Că laşi o mulţime de pensionari fără a merge la staţiune, este o altă discuţie.

Dar în momentul în care tai fondurile acestea, efectele sunt foarte mari. Cade tot: pică staţiuni, oraşe, economii întregi, pentru că turismul are acest efect sintetizator, el adună toate zonele, dar automat apare şi efectul celălalt. În momentul în care dispare turismul, dispar ramuri întregi într-o întreagă zonă.

De ce nu s-a investit mai mult în staţiunile de pe litoral, mai ales în cele din sud? Prima problema este legată de proprietate, de felul în care statul garantează sau asigură proprietatea. Atâta timp cât statul a lăsat deliberat ca hoteluri întregi să fie vândute numai pentru speculaţie imobiliară, în momentul respectiv normal că este foarte greu să determini oamenii să acţioneze.

Ce impact are asupra turismului faptul că un hotel un proprietar, restaurantul un alt proprietar, iar plaja este închiriată de o altă firmă? Nu ar fi singurul loc în lume în care se întâmplă aşa ceva. Trebuie să ne ducem la rădăcină. Dacă ne oprim la geloziile care există între cel de la alimentaţie publică, cel de la plajă şi cel de la hotel, nu facem nimic. Întâi trebuie să ne gândim ce facem cu litoralul, câţi oameni aducem, care este rolul lui în standardul de viaţă. Marea noastră criză asta este: criză de management, criză de oameni.

Cum se colaborează între autorităţi şi lucrătorii din turism la nivelul litoralului? Vă pot spune ce-mi spun prietenii mei de la litoral: nu se colaborează, nu este nici măcar un dialog al surzilor. Fiecare trăieşte şi îşi vede de viaţa lui, sunt într-un fel paraleli.

Ce ar fi trebuit să învăţăm din Vest în privinţa turismului pe litoral? În domeniul litoralului trebuia să învăţăm că trebuie să-l transformăm în altceva decât litoral. Tocmai pentru că nu ai ce face: condiţiile climatice nu-ţi permit. Şi atunci trebuia să măreşti sezonul. Ca să măreşti sezonul, trebuia să schimbi profilul: pe lângă stat la plajă trebuia să se mai aducă altceva.

Ca să aduc altceva, trebuie să trec de temperaturile de iarnă, deci asta însemna o reechipare tehnologică a capacităţilor de cazare. Şi am pierdut o ocazie în momentul în care turcii au interzis cazinourile: atunci ar fi fost o posibilitate ca să transformăm litoralul în altceva.

Acum trebuie să ne uităm în UE, să vedem ce se întâmplă în alte părţi şi unde trebuie să ne ducem. Lucrurile astea se fac prin înţelegeri. În conferinţele internaţionale, întâlniri şi probleme de turism, dacă suntem doi, trei, patru din România. În rest, România străluceşte prin absenţă. Acolo se discută lucrurile.

Ar trebui să vedem ce nu e în altă parte, ce am putea face noi, şi atunci să ştim cum reconvertim baza materială. Şi astea nu sunt decizii pentru un hotelier, un primar. Ca să reconverteşti baza materială, îţi trebuie cinci-şase ani (putem face conferinţe, şcoli, expoziţii).

Spuneaţi că nu putem să concurăm cu Turcia sau cu Grecia. Da, nici acum, nici în viitor, pe turism de cură marină. N-avem ce face, numărul de luni e mic, mai mult de două luni nu avem soare.

Dar cu bulgarii am putea să concurăm? Iarăşi e vorba de acelaşi lucru: gelozia între cel de la restaurant şi directorul de hotel. Câţi turişti români pleacă în străinătate: câteva sute de mii pe an. Asta nu înseamnă nimic din punct de vedere al consumului turistic. Câţi se duc în Bulgaria? 40.000. Păi ce e 40.000? Trebuie să gândim altfel. Bulgaria, ca şi noi, e o parte din UE. Este normal ca omul să plece liber dintr-o parte în alta. Trebuie să ne uităm să vedem ce putem face cu resursele noastre, inclusiv resursa umană.

Care sunt lucrurile care ne diferenţiază de ceilalţi în privinţa turismului pe litoral? Există aşa ceva? La ora actuală, nu prea. Dacă vreţi, este balcanismul nostru, dar balcanismul nostru nu prea îl gustă decât foarte puţini turişti. E o zonă care nu a fost construită deloc. Eu sunt din Sibiu. Uitaţi-vă cum arăta Sibiul acum şapte ani sau acum 10 ani, şi uitaţi-vă cum arată acum. Dar e un efort de 20 de ani în spate.