Mijlocaşul englez Frank Lampard s-a accidentat la antrenament şi va rata turneul final din Polonia şi Ucraina.
Jucătorul formaţiei Chelsea Londra, în vârstă de 33 de ani, va fi înlocuit în echipa antrenată de Roy Hodgson de Jordan Henderson, de la FC Liverpool.
"Este o mare lovitură pentru echipă, mai ales că vine după ce l-am pierdut şi pe Gareth Barry. Doctorul nu ne putea garanta că Frank va putea juca în faza grupelor şi a trebuit să îl înlocuim. Era în formă bună şi aştepta cu nerăbdare turneul", a spus Hodgson.
Frank Lampard are 90 de selecţii în echipa naţională a Angliei