Republica Moldova. Prim-ministrul Dorin Recean a solicitat inventarierea tuturor lacurilor de acumulare și a digurilor de protecție din țară. Măsura are loc în contextul precipitațiilor abundente de la sfârșitul săptămânii trecute, care au provocat inundații și pagube în mai multe localități ale țării. Solicitarea a fost făcută miercuri, la începutul ședinței de Guvern.
Cantemir și Leova au fost afectate cel mai mult de ploile torențiale
Oficialul a remarcat că precipitațiile de la finele săptămânii trecute au depășit normele stabilite pentru această perioadă de timp.
„Sâmbătă și duminică am avut zile foarte dificile. A plouat de trei ori mai mult decât toată primăvara. Au fost afectate cel mai mult localitățile Cantemir și Leova”, a spus Dorin Recean.
Șeful Cabinetului de miniștri a mulțumit tuturor celor implicați în lichidarea consecințelor intemperiei. „Mulțumesc polițiștilor, salvatorilor, drumarilor, carabinierilor, medicilor de la urgență, celor care au lucrat în energetică și armatei care s-au mobilizat rapid și au ajutat cetățenii”, a afirmat Dorin Recean.
„O bună parte din aceste lacuri de acumulare sunt exploatate neconform”
Șeful Cabinetului de miniștri a dispus inventarierea lacurilor de acumulare și a digurilor de protecție, întrucât „foarte multe din aceste inundații și pierderi s-au înregistrat tocmai de aceea că nu există regulă în acest domeniu”.
„Domnule ministru al Mediului, vă rog, împreună cu ceilalți colegi, să facem o inventariere a tuturor lacurilor de acumulare. Cum acestea sunt utilizate, să vedem structura digurilor de protecție și în general trebuie să revizuim lucrurile. Foarte multe din aceste inundații și pierderi s-au întâmplat tocmai de aceea că nu există regulă în acest domeniu”, a menționat Dorin Recean.
„Împreună cu cei de la Inspectoratul General pentru Situații Excepționale și cu administrația publică locală trebuie să revizuim absolut fiecare caz. O bună parte din aceste lacuri de acumulare sunt exploatate neconform. De asta avem și unele incidente cu inundații”, a remarcat Dorin Recean.
La finele săptămânii trecute în Republica Moldova au fost înregistrate ploi torențiale care au provocat inundații. Cele mai afectate au fost localitățile din centrul și sudul țării. Potrivit meteorologilor, precipitațiile vor conteni. Totodată, riscurile de inundații vor persista până când nivelul apei în râuri și lacuri va reveni la normal.