Un omagiu naţional adus generalului Qassem Soleimani a început duminică în Iran, informează mass-media internaţionale. Ceremoniile în memoria generalului ucis vineri, 3 ianuarie, într-un atac american în Irak, au debutat în cursul dimineţii de duminică la Ahvaz.
Televiziunea iraniană de stat a început înainte de ora locală 08:00 un program în direct, arătând o mulţime îmbrăcată în negru, adunată în acest oraş din sud-vestul ţării, transmite postul de radio francez RTL, potrivit Agerpres.
Această mulţime compactă şi adunată în piaţa Mollavi arborează drapele roşii (culoarea sângelui "martirilor"), verzi (culoarea islamului) şi albe ornate cu sloganuri religioase, precum şi portrete ale generalului care comanda forţa Al-Quds, unitatea de elită a Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice.
Conform televiziunilor locale, bărbaţi şi femei plâng lovindu-se cu pumnii în piept în sunetele unei melopei şiite. Alte imagini aeriene arată o maree umană îndreptându-se spre locul adunării, conform RTL. Obişnuitele sloganuri "Moarte Americii!" sunt de asemenea reluate cu vehemenţă.
Corpul neînsufleţit al înaltului comandant iranian a fost adus cu un avion pe aeroportul acestui oraş din sud-vestul Iranului, locuit de o importantă minoritate arabă, conform agenţiei Isna. Manifestările de comemorare în acest oraş, capitala Khuzestan, provincie declarată martir în războiul Iran-Irak (1980-1988) în timpul căruia generalul a început să se afirme, marchează debutul a trei zile de ceremonii în onoarea sa în Iran, după cele care au avut loc deja sâmbătă în Irak, potrivit AFP.
Omagiul naţional urmează să continue la Teheran, Mashhad (nord-est) şi Qom (centru) până la înhumarea rămăşiţelor pământeşti ale înaltului ofiţer, prevăzută pentru marţi în oraşul său natal Kerman (sud-est).
Isna descrie o mulţime de "nenumărat", agenţia Mehr, apropiată ultraconservatorilor, invocă un "număr incredibil" de participanţi, iar televiziunea de stat vorbeşte de o "mulţime glorioasă".
Soleimani, şeful aripii Gardienilor responsabile cu operaţiuni externe ale Iranului şi arhitect al strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, a fost ucis vineri în cursul unui atac aerian american în apropierea aeroportului internaţional din Bagdad.
Moartea generalului Soleimani, pe care Iranul a promis să o răzbune, a şocat Republica Islamică şi suscită temeri de un nou război în Orientul Mijlociu, notează AFP.