Emoțiile din timpul unui meci de fotbal pot fi fatale persoanelor cu probleme cardiace.
O știe și Eugen Neagoe (52 de ani), dar antrenorul echipei FC Hermannstadt nu pare să țină cont de pericolul care îl paște.
Vineri seară, la meciul cu Viitorul, scor 1-1, Neagoe s-a simțit rău din nou, acuzând puternice dureri de inimă. Tehnicianul oltean a părăsit banca de rezerve, plecând la vestiare din cauza emoțiilor prea puternice.
Pentru că a plecat la vestiare, tehnicianul sibienilor a primit cartonașul roșu din partea arbitrului. La finalul partidei, însă, un Eugen Neagoe palid la față a dezvăluit că i s-a făcut rău, s-a speriat și de aceea a ales să plece. „Se întâmplă des la fotbal greșeli de arbitraj, de asta nici nu m-am simțit foarte bine și am plecat de pe bancă în timpul jocului. Te bagă în pământ, sincer (n.n. – arbitrii). Eu le-am spus «O să ne aveți pe conștiință!». Nu am avut nicio discuție cu arbitrul, nu m-am simțit bine, mi-a fost și am plecat de pe bancă, iar el mi-a arătat cartonașul roșu”.
Eugen Neagoe a fost recent protagonistul unui moment șocant. Pe când antrena Dinamo, s-a prăbușit pe banca de rezerve, suferind un atac ce îi putea fi fatal. Operat de urgență, „Geană” a fost sfătuit să se retragă măcar pentru o perioadă din fotbal, însă acest lucru nu s-a întâmplat.