Președintele regiunii nu renunţă la ordonanţa privind închiderea centrelor de primire a migranţilor: „Ne vom adresa magistraturii”
În timpul conferinţei de presă privind gestionarea debarcării migranţilor, preşedintele regiunii Sicilia a lansat acuzaţii dure la adresa guvernului: „În loc să răspundă prin acte concrete la situația de urgență a migranţilor, guvernul găsește soluția: hai să creăm lagăre de concentrare în corturi uriaşe pe care le vom instala în depozitul militar din Vizzini, care este abandonat de mai mulţi ani. Vom avea astfel nişte corturi care ne amintesc de locuri și scene care trebuie uitate».
„Cifrele debarcărilor din Sicilia sunt impresionante: doar în luna iulie au sosit 7.067 de migranți, în timp ce la mijlocul lui august, s-au numărat peste 3.000 de sosiri. Anul trecut, pe întreaga durată a lunii august am avut 1.268 de sosiri, în timp ce în iulie, 1.088”.
De asemenea, Musumeci revendică prerogativa regiunii de a emite ordonanța: „Eu sunt organismul care pune în aplicare măsurile de gestionare a situației de urgență Covid-19, aşa că am dreptul și datoria să acționez în legătură cu ceea ce se întâmplă în interiorul și în afara centrelor de primire a migranţilor. Noi ne ocupă de situațiile de urgență pentru sănătate, nu de migranți. Nu ne interesează cine este acolo, ci în ce condiții trăiesc acești oameni». Guvernatorul Siciliei nu intenționează să-şi schimbe ideea: „Ce vom face la miezul nopții dacă subiecții chemați să pună în aplicare ordinul legitim al președintelui Regiunii nu o vor face? Ne-ar mai rămâne o singură cale, aceea de a ne îndrepta către sistemul judiciar, întrucât ne-am confrunta cu o omisiune flagrantă, cu tot ceea ce poate determina acest fapt într-un context de epidemie. Dacă guvernul ne va contesta ordonanţa, atunci ne vom adresa organismelor adecvate", a conchis Musumeci.
Ordonanța emisă de guvernatorul regiunii Sicilia, prevede închiderea centrelor de primire începând cu miezul nopții: „Dacă guvernul vrea să ajungem la o înţelegere ne poate cere 2-3-5-8 zile pentru a găsi posibilitatea mutării migranților și pentru a pune sigilii pe toate centrele de primire. Dacă nu va face acest lucru, atunci ne vom ocupa noi de tot și vom închide această pagină indecentă a insulei noastre. Oamenii nu mai suportă situaţia și nici nu putem accepta ca aceste persoane să continue să fie tratate în manieră inumană", explică Musumeci.
În ceea ce privește Lampedusa, „este o insulă lăsată în voia sorţii”, pentru că „apelul lansat de primarul Totò Martello nu a avut niciun rezultat, ca de altfel și inspecția făcută de ministrul de interne Luciana Lamorgese”. Apeluri care nu au fost ascultate, dovada fiind că nici măcar astăzi, pe insulă nu a fost declarată „stare de urgență”, explică guvernatorul Siciliei.
Traducerea Cătălina Păunel