LA REPUBBLICA: Israel: Spre un mandat de premier pentru Benny Gantz; se așteaptă un guvern de uniune națională

Partidul "Albastru-Alb" al lui Gantz dorește alegerea imediată a președintelui Parlamentului și abia după aceea tratative pentru formarea noului executiv. Netanyahu, care dorește să rămână premier cu orice preț, este pus în dificultate. Rolul celor 15 deputați ai "Listei unite" a cetățenilor arabi.

Președintele israelian Reuven Rivlin se pregătește să îl mandateze pe fostul șef al statului major, Benny Gantz, cu formarea noului guvern din Israel. Este o măsură revoluționară: după votul din 2 martie, partidul premierului Benjamin Netanyahu a primit un număr mai mare de locuri în Parlament (36 față de 33 pentru Gantz). Duminică, partidele care se opun alianței de dreapta a lui Netanyahu s-au unit: Gantz are sprijinul a 61 de deputați din cei 120 ai Knesset-ului.

Dar jocurile nu sunt încă făcute. Luni se reunește pentru prima dată noul parlament și prima mișcare a "Albastru-Albilor" va fi aceea de a schimba președintele Parlamentului, funcție îndeplinită în acest moment de Yuli Eldstein, un fidel al lui Netanyahu. Majoritatea parlamentară i-ar putea permite lui Gantz să voteze o primă lege importantă – o prevedere care să interzică celor cercetați de justiție să devină premieri. Este o lege cu dedicație pentru Netanyahu, care pe data de 24 mai va trebui să se prezinte în justiție pentru corupție și uz de fals.

Dar în ceea ce privește formarea guvernului, jocurile sunt încă deschise: majoritatea lui Gantz este formată din 33 deputați ai Albastru-Albilor, din 6 deputați ai Labor-Meretz, din 7 aleși din partidul lui Avigdor Lieberman, dar și din cei 15 ai așa-numitei Lista Unita, alianța micilor partide arabe. Din acești 15 aleși, trei s-au declarat împotriva susținerii fostului șef al statului major. Dar în fața președintelui israelian, poziția celor trei parlamentari arabi s-a schimbat, deoarece “dacă alții îl susțin și dacă noi ajutăm la formarea unei majorități, suntem de acord”.

Problema este că susținerea arabilor (Lista Unită a devenit al treilea partid din Knesset) este refuzată din start de unii deputați, fie ai “Albatru-Albilor”, fie ai lui Lieberman.

Un guvern cu o majoritate de doar 61 voturi (arabii oferă sprijin politic din opoziție) ar fi mult mai slab, mai ales în fața crizei coronavirusului.

Despre aceasta se va discuta la consultările ce vor fi inițiate de președintele Rivlin cu partidele politice: opinia sa este că Likud și Alb-Albaștrii ar putea forma un guvern de uniune națională, cu scopul de a opri epidemia de coronavirus, dar și de a continua apoi guvernarea statului Israel cu o majoritate solidă.

Sursa

Traducerea: Ruxandra Lambru - RADOR