În două rânduri a trecut Apostolul Pavel, în cursul primei sale călătorii misionare, prin Perga Pamfiliei, principalul oraş al provinciei omonime de pe coasta de sud a Asiei Mici: atunci când a sosit de la Pafos, din Cipru, cu o corabie – probabil până la Atalia –, respectiv, când a venit din Antiohia, străbătând Cilicia natală şi Psidia.
La prima lor trecere, Apostolii nu au desfăşurat activitate misionară, la întoarcere însă ei s-au oprit la Perga, unde „au grăit cuvântul Domnului” (Fapte, 14, 25).
Părintele Sabin Verzan, în cartea pe care i-a consacrat-o Apostolului, spune că la Perga marele misionar va fi recitit auditoriului cuvântarea rostită în Antiohia Psidiei, „căreia i-a urmat convertirea unui număr important de ascultători... Putem, de asemenea, să considerăm că cei doi Apostoli au săvârşit un număr de minuni şi că, la plecare, au rânduit, prin Taina Hirotoniei, preoţi în Biserica nou întemeiată, care vor continua, la nivelul competenţei şi înzestrării lor harice, lucrarea Apostolilor întemeietori”.
Perga era un oraş fondat cu o mie de ani înainte de Hristos de grecii Argosului, la aproape 20 de kilometri de Mediterana, de care va fi fost legat printr-un râu secat ulterior. Întemeietorii au ales ca amplasament o colină pentru a fi mai uşor de apărat şi au evitat deliberat coastele mării spre a nu fi atacaţi de piraţi. În secolul VII î.Hr., Perga este cucerită de lidieni, apoi de perşi, pentru ca în anul 333 î.Hr. Alexandru cel Mare să devină stăpânul oraşului şi să atace de aici cetăţile Sida şi Aspendos. După moartea lui, Perga este stăpânită de seleucizi, care o fortifică. Se pot vedea, de altfel, şi astăzi ruinele porţii elenistice străjuite de două turnuri circulare masive de apărare cu acoperişuri conice datând din secolul III î.Hr.
Vestigiile existente la Perga, în cea mai mare parte revelate de săpăturile arheologice din 1956, deopotrivă cu numeroasele statui expuse la Muzeul din Antalya, sugerează un oraş bogat, înfloritor, chiar luxos în epoca elenistică. Teatrul, construit în stil greco-roman, cuprindea 14.000 de spectatori şi impune privirii, deopotrivă cu stadionul, cu băile şi cu agora excelent conservată, aflată imediat în spatele străzii centrale. E posibil ca aici să fi rostit Apostolul „cuvântul Domnului”, de vreme ce în Perga nu e menţionată o sinagogă.
Ruinele oraşului acesta prosper, între care mi-a fost dat să văd într-o amiază câteva şopârle încălzindu-se la soare şi un cârd de capre păscând întocmai ca într-o celebră poezie a lui Ungaretti: „E alla pallida che diranno mai/ Pipistrelli dai ruderi del teatro,/ In songo quelle capre...”; ruinele Pergăi, aşadar, trezesc amintirea Histriei şi deopotrivă pe a lui Pârvan, care spune că Dobrogea este o rudă apropiată a Siciliei şi a Asiei Mici. De aici sentimentul de familiaritate şi nostalgia Histriei, a Dobrogei, a concentratului nostru de antichitate greco-romană...
Imaginea Pergăi păgâne se întregeşte, tot mai fastuoasă, la Muzeul din Antalya, unde într-o curte cu gazon se găsesc stele funerare, inscripţii antice, sarcofage, iar în interior statui surprinzător conservate: Isis, Artemis, Atena, Apollo, un Harpokrates uşor de recunoscut după degetul pe care şi-l ţine în gură, un Serapis aşa de bine păstrat încât nu poţi crede că au trecut peste el două milenii...
Atunci când Apostolii se opresc în Perga Pamfiliei, oraşul era de mult o aşezare romană şi tot la Muzeul din Antalya poate fi văzută statuia strămoşului nostru, împăratul Traian, reprezentare identică celei de la Adamclisi.
Aproximativ cinci sute de kilometri despart Perga Pamfiliei de Tarsul Ciliciei în care s-a născut Sfântul Apostol Pavel; care era cetăţean roman. O treime din distanţă am străbătut-o mergând de-a lungul mării spre Korakesionul întemeiat de piraţi în secolul II î.Hr.; piraţi a căror flotă o va distruge Pompei. Drumul care duce de la Perga spre Tars e flancat la dunga zării de Munţii Taurus, care în zona aceasta au crestele mai domoale şi înălţimea mai mică, să zicem 2.500 de metri, astfel încât trezesc analogii cu Leaota şi Piatra Craiului – imaginea lor odihnitoare, extatică şi calmă, aşa cum se înfăţişează contemplată din Fundata sau de la Şirnea...
Oraşele Asiei Mici, mai ales cele de pe coastă sau din apropierea ei, erau aşezate ca miezul în coajă într-o natură mirifică. Atunci când trece prin Perga, prin Psidia ori prin Atalia, unde şi aici Pavel a rostit „cuvântul Domnului”, lumea greco-romană, păgână, îşi trăia apogeul. Peste trei veacuri şi ea va fi complet dislocată de creştinism, iar noul Imperiu pravoslavnic va cunoaşte, cum arată Iorga, o rapidă bizantinizare şi orientalizare, fenomen care s-a datorat tocmai prosperităţii acestor oraşe. Numai că oraşele acestea prospere vor cădea, succesiv, în mâinile noilor păgâni pe care Bizanţul în declin i-a folosit la început ca mercenari. Marile eparhii ale Asiei Mici vor dispărea treptat şi e copleşitoare strângerea de inimă pe care o încerci văzând un deget al Sf. Ierarh Nicolae, episcopul de Mira-Lichiei, aşezat sub un cristal gros, nu ca moaşte de sărutat şi venerat, ci ca exponat de muzeu la acelaşi aşezământ din Antalya unde există şi o colecţie de icoane datând din secolele XVIII şi XIX şi provenind de la ultimele comunităţi creştine de pe teritoriul fostei Pamfilii... Sf. Haralambie, Sfinţii Trei Ierarhi, Naşterea Domnului, Iisus Arhiereu, Hristos şi samariteanca, lângă fântână, într-un verde-viu decor de palmieri, tipic coastei sudice a Asiei Mici... Şi, pe un fundal asemănător, Mântuitorul ducându-şi Crucea, escortat de câţiva sutaşi cu veşminte romane, dar cu mutre şi trăsături indubitabile de turci. E consolarea polemică pe care au insinuat-o la Voroneţ şi în multe alte locuri şi pictorii noştri de biserici.