Astăzi, la Moscova, are loc o ceremonie cutremurătoare - „Întoarcerea Numelor” – la care se citesc numelor celor uciși de regimul sovietic.
Pe 29 octombrie, în ajunul Zilei Comemorării Victimelor Represiunii Politice în Rusia, mii de oameni se adună în Piața Lubianka din Moscova, în fața sediului FSB (fostul KGB). Ei așteaptă la coadă cu răbdare ore în șir, și apoi, unul câte unul, citesc numele persoanelor executate de KGB în timpul epocii negre a URSS.
Evenimentul, organizat de ONG-ul „Memorial”, din 2006 încoace, se intitulează „Întoarcerea Numelor” și de obicei durează cel puțin 12 ore. El va fi organizat și anul acesta, în ciuda faptului că „Memorial” a fost declarat de autoritățile de la Moscova, în această lună, „agent străin”, un termen atât de folosit și de vechiul regim comunist.
Potrivit unei legi din 2012, ONG-urile care primesc finanțare din străinătate și sunt angajate în ceea ce statul numește „activitate politică” trebuie să se înregistreze ca „agenți străini” și se află sub observația atentă a regimului, scrie The Moscow Times.
Într-o perioadă când regimul încearcă să construiască o viziune proprie asupra trecutului, și tot mai multe voci din Rusia aprobă regimul criminal al lui Stalin, păstrarea memoriei victimelor represiunii comuniste este mai importantă ca niciodată, afirmă istoricul Pavel Gnirolibov.
În ziua „Întoarcerii Numelor”, Gnirolibov servește va ghid pentru vizitatori în Lubianka, povestindu-le întâmplări despre represiune și unele dintre victimele ei.
Istoricul spune:
„Trăim într-o țară cu o reticență absolută. Nu am discutat despre atâtea evenimente importante – fie ele 1917, războiul din Afganistan sau cel din Cecenia. Va veni însă vremea când va trebui să vorbim despre aceste evenimente și, prin Întoarcerea Numelor, pregătim terenul pentru asta.”
Alexei Makarov, unul dintre organizatori, explică demersul care a ajuns la ediția a XI-a.
„Am dorit să oferim oamenilor posibilitatea de a participa efectiv și nu doar de a sta în mulțime și asculta discursuri. Am decis să compilăm o listă cu persoanele executate în Moscova, cu o mică biografie pe care am înmânat-o participanților care o vor citi cu glas tare.”
De-a lungul celor zece ediții precedente, abia dacă s-a citit jumătate din lista care include 40.000 de nume. În fiecare an, din ce în ce mai mulți oameni participă la „Întoarcerea Numelor”, spune Makarov.
„Oamenii vin în Piața Lubianka și sunt gata să stea ore în șir, indiferent ce zi din săptămână ar fi și indiferent cum e vremea. La început ne-am temut că lanțul de cititori se va întrerupe în zilele lucrătoare – ne-am gândit că nimeni nu va participa la eveniment, însă ne-am înșelat.”
Procesul citirii este foarte simplu. Oamenilor li se oferă note despre câte o persoană – vârstă, profesie și data execuției - și le citesc la o tribună improvizată, la microfon, și adesea adaugă numele rudelor sau prietenilor care au fost și ei executați.
Sunt și unii care spun că nimeni din familiile lor nu a fost ucis, însă rude de-ale lorr au participat la represiune și își cer iertare pentru asta, spune Makarov:
„În fiecare an avem câteva astfel de persoane. Asta demonstrează că oamenii din cele două tabere simt nevoia să vorbească, să-și facă publice amintirile.”
„Întoarcerea Numelor” nu se organizează numai la Moscova. În 2016, ea va avea loc în 12 orașe din Rusia, printre care Sankt Petersbursg, Yekaterinburg, Rostov pe Don sau Murmansk, și alte câteva localități din străinătate: Londra, Varșovia sau Washington. Fiecare oraș are propria listă de victime.