La moartea unui submarin

Mai pe românește ultimul submarin al României va fi dat la fier vechi. Sunt legat de submarinele românești, cel puțin sentimental. Am muncit opt ani pentru a realiza prima carte despre submarinele românești – „Corsarii uitaţi ai adâncurilor. Delfinul, Rechinul, Marsuinul”, Editura Militară, 2014. M-am împrietenit cu submariniștii. Odată cu Delfinul, moare ceva din mine….

Deși nu a participat la nicio confruntare militară, actualul submarin – aflat în comă și iată gata să fie deconectat de la aparate – are o istorie fascinantă. Istoria actualului submarin “Delfinul” a început în anii ’80, cînd Ceauşescu a ordonat achiziţionarea unui submarin de la aliatul de atunci, URSS. Guvernul a lansat comandă în 1985 şi s-a optat pentru un submarin de atac din clasa KILO.

Şantierul naval Nijnii Novgorod, aflat pe Volga, a demarat lucrările imediat. Două echipaje româneşti au fost trimise la cursuri de pregătire în URSS. Recepţia submarinului a avut loc în august 1986. Submersibilul a fost adus pe Volga şi pe canale pînă la Odessa – unde a fost pentru prima dată ridicat la bord tricolorul. În noiembrie 1986 submarinul a primit iniţial un număr de bordaj, 521 format din luna şi anul de naştere al comandamentului Flotei R.S.R., viceamiralul pe atunci Constantin Muşat (mai 1921). Fiind „la secret”, membrii echipajelor l-au poreclit şi atunci când erau întrebaţi „Tu unde lucrezi?” răspundeau fără şovăire „La PANDELE!”. Şi aşa i-a rămas până astăzi. Asupra numelui, conform legendelor marinărești, încă stăruie un mister.

Unii marinari susțin că submarinul a fost botezat ”Delfinul” abia în anul 1991, de către c-amiralul (pe atunci) Gheorghe Angelescu, în cinstea submarinului de sub comanda cdr. Constantin (Bibi) Costăchecu, care a realizat singura torpilare reuşită în timpul celui de-al doilea război mondial.

Regretatul Cristian Crăciunoiu a publicat în premieră câteva recorduri naţionale ale ”Delfinului” – Pandele: – Este cel mai scump obiect de inventar din istoria României. – Este cea mai complexă armă ce a avut-o vreodată oştirea română. – Este cea mai modernă armă ce a achiziţionat-o vreodată România (la vremea aceea). – Deţine recordul naţional de imersiune, la probele de recepţie atingând 302 m. – Deţine recordul naţional de viteză în imersiune, atât diesel, cu 24,5 noduri, cât şi electric cu 22 noduri, tot la probele de preluare. Când a intrat în dotarea Marinei Militare, submarinul 521 era ultimul strigăt al tehnologiei din domeniu. (Mai multe despre acest submarin în următorul număr din „Evenimentul Istoric”).

România ca riverană a Mării Negre are nevoie de submarine ca de aer, ca să forțez o metaforă acvatică. În perioada celui de-al doilea război mondial, submarinul Delfinul s-a umplut de glorie nu doar prin asaltul asupra Sevastopolului, ci și prin tactica de „ship in being”- navă care numai prin existența ei impunea adversarului ce stăpânea marea să ia măsuri de siguranță antisubmarină în toate operațiunile sale: minare, transport, patrulare etc. Submarinele au fost definite imediat după primul război mondial drept „arma săracului”. Specialiștii militari mi-au demostrat că România are nevoie de minim trei submarine pentru a conta în Marea Neagră.

Dacă vrem să contăm vreodată! Cinste dlui Vasile Dîncu care a susținut achiziționarea unor submarine, dar și actualului ministru Angel Tîlvăr că susține acest proiect. Fără submarine planurile cu Marea Neagră și mega-strategiile noastre sunt simple povești pescărești… Închei cu deviza înscrisă pe chioșcul NMS Delfinul (NMS = Nava Majestății Sale) „Audentes fortuna iuvat“ – „Norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi“!