LA LIBRE BELGIQUE: Şeful ONU lansează un apel la respectarea drepturilor omului, mai ameninţate ca oricând

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat luni la Geneva un viguros apel la acţiune pentru drepturile omului în lume, ameninţate după părerea lui din toate părţile, în momentul în care Naţiunile Unite sărbătoresc a 75-a aniversare a lor.

Provocarea noastră permanentă constă în transformarea ambiţiilor Declaraţiei universale (a drepturilor omului, semnată în 1948, n. red.) schimbând lumea pe teren", a afirmat el la deschiderea celei de-a 43-a sesiuni a Consiliului drepturilor omului al ONU.

"De aceea apelul meu la acţiune se adresează familiei Naţiunilor Unite, statelor membre, parlamentarilor, mediului de afaceri, societăţii civile şi oamenilor de peste tot. Noi trebuie să mobilizăm deplin diversele capacităţi ale Naţiunilor Unite", a adăugat dl Guterres într-un discurs prezentat ca important în faţa acestei instanţe a ONU, însărcinată înainte de toate să vegheze la respectarea drepturilor omului.

"Drepturile omului fac parte din însăşi identitatea Naţiunilor Unite", a subliniat el, explicând cum comunitatea internaţională a căzut de acord de-a lungul anilor asupra unor "pacte istorice" care definesc întreaga gamă a aspectelor civile, culturale, economice, politice şi sociale ale drepturilor.

"Există un sistem convenţional solid, ca şi proceduri speciale şi o responsabilizare a mecanismelor", a mai spus secretarul general în faţa unei săli cu miniştri - printre care şeful diplomaţiei belgiene, Philippe Goffin, diplomaţi şi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale (ONG) în celebra sală cu bolţi multicolore decorată de pictorul spaniol Miquel Barcelo.

Sursa

Traducere: Gabriela Sîrbu - RADOR