LA LIBRE BELGIQUE: Front comun anunțat de opoziţie împotriva lui Orban la alegerile legislative din 2022

Ungaria se îndreaptă către o nouă carantină generală.

Pentru prima dată, în primăvara anului 2022, opoziția ungară va face front comun la urne împotriva șefului guvernului, Viktor Orban, în încercarea de a câștiga alegerile legislative, potrivit unei declaraţii comune publicate duminică.

Liberalii, ecologiştii, socialiştii și formaţiunea politică provenită din extrema dreaptă intenționează să "redea națiunii libertatea și prosperitatea promise în timpul schimbării regimului" după căderea comunismului, este scris în acest text consultat de AFP.

Este pentru prima dată de la revenirea la putere a suveranistului Viktor Orban, în 2010, în această țară membră a Uniunii Europene, când întreaga opoziție spune că vrea să se unească în fața premierului printr-un sistem de alegeri primare.

Părțile au convenit să prezinte o singură listă la nivel național și un singur candidat în diferitele circumscripții electorale.

Viktor Orban este acuzat fără încetare de către organizațiile internaționale și UE că a subminat independența controalelor din țara sa care a aderat la UE în 2004 și opoziția a recâştigat Budapesta, capitala, în 2019.

Potrivit unui sondaj publicat miercuri de Institutul Median, 41% dintre alegători vor să voteze pentru opoziție la următoarele alegeri, contra 39% pentru partidul Fidesz al lui Viktor Orban.

Acesta din urmă este slăbit de gestionarea pandemiei provocate de coronavirus și de dezvăluirile despre viața dublă dusă de unul dintre apropiaţii săi, surprins în timpul unei petreceri gay cu sex în grup la Bruxelles, încălcând şi normele sanitare. Și asta se întâmpla în timp ce se prevala de valorile creștine și familiale pentru a se opune acordării mai multor drepturi comunităţii LGBT.

În declarația sa comună, opoziția se angajează să nu coopereze niciodată cu Fidesz.

De asemenea, ea promite să deschidă arhivele secrete comuniste, să lupte împotriva delapidării banilor publici și a fondurilor europene, să restabilească pe deplin statul de drept, precum și libertatea completă a presei.

Opoziţia dorește, de asemenea, să restabilească independența Curții Supreme, să rescrie Constituția, modificată de multe ori de actuala majoritate, care tocmai a scris că adopția este rezervată cuplurilor căsătorite și, prin urmare, interzisă de facto cuplurilor de acelaşi sex.

În cele din urmă, ea dorește să schimbe legea electorală, acuzată că a fost făcută concepută pentru a consolida puterea lui Viktor Orban. (Rador)

https://www.lalibre.be/international/europe/front-commun-annonce-contre-orban-aux-legislatives-en-2022-5fdfc4137b50a652f7e9ee76

Traducerea: Rodezia Costea