La Constanța este anunțată o schimbare istorică. Anunțul candidatului la Primăria de la malul mării

La Constanța este anunțată o schimbare istorică. Anunțul candidatului la Primăria de la malul mării Sursa foto. EVZ

Miză foarte mare în orașul de la malul mării, acolo unde bătălia electorală fierbe.

Luptă încinsă la Constanța, pentru fotoliul de primar al orașului. Vergil Chițac, candidat din partea Partidului Național Liberal (PNL), a votat în această dimineață și a afirmat că orașul va avea parte de o schimbare foarte importantă la nivelul administrației.

„Am votat pentru constănţeni, pentru cei care vor lucruri normale, precum locuri de joacă, spaţii verzi, spitale şi multe, multe altele. Am votat pentru schimbare, una necesară de care e nevoie. Am votat în interes public şi nu în favorarea grupurilor de interese. În Constanţa se va produce o schimbare istorică”, a spus Chițac, conform replicaonline.ro.

Într-un mesaj postat săptămâna trecută pe contul de Facebook, Vergil Chițac spunea transmitea un mesaj de mobilizare pentru alegătorii care sunt anti-PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Sistemele mafiote care sufocă orașul”

„Alegerile locale de anul acesta sunt într-un singur tur și orice vot anti-PSD irosit le mărește șansele să rămână încă 4 ani în fruntea orașului. Sunt singurul candidat care poate învinge PSD. (...) Judecați la rece, cu echilibru, cu gândul că votul vostru poate aduce lucrul pe care îl visăm de 20 de ani. Nu divizați votul, trebuie să trimitem PSD acasă!”, scria politicianul.

„Eu sunt din Constanța și am trăit pe pielea mea efectele corupției instalate la cel mai înalt nivel. Spre satisfacția mea, și sunt convins că a tuturor constănțenilor și românilor în general, în ultimii ani justiția a funcționat și nume grele, aparent intangibile, au ajuns după gratii. Este o luptă care nu se termină niciodată. Eu însumi am început, cu Asociația Constanța Altfel, lupta cu aceste sisteme mafiote care sufocă orașul de mai bine de 20 de ani”, mai spunea Chițac în timpul campaniei.

Prezenţa la vot pe ţară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 10,00, de 7,64%, potrivit datelor anunţate de Biroul Electoral Central (BEC).

În mediul urban, prezenţa la urne a fost de 3,59% şi în rural de 4,05%. Potrivit BEC, în Bucureşti au votat 6,06 % dintre alegători.

În Sectorul 1 au votat 7,15 % din totalul alegătorilor înscrişi în liste, în Sectorul 2 - 6,34 %, în Sectorul 3 - 5,01%, în Sectorul 4 - 6,14 %, în Sectorul 5 - 5,91% şi în Sectorul 6 - 6,54%.

Cea mai mare prezenţă la vot se înregistrează în judeţele Teleorman - 11,60%, Olt - 11,40%, Giurgiu - 11,23%; iar cea mai redusă în judeţele Covasna - 5,01%, Harghita - 5,14% şi Iaşi - 5,99%.