În 2000, am făcut ultimul meu voiaj pe o navă comercială. Mă însurasem de doi ani și mi-am zis că gata cu hoinăreala pe „mișcătoarele cărări”. N-a ținut decât până în august 2001 când mi s-a năzărit mie să mă duc să văz cu ochii mei Insula Șerpilor. Singura soluție era să găsescun velier de mici dimensiuni, al cărei proprietar să aibă suficient sânge în instalație să navigheze cu mine până acolo. Mai ales că problemele împărțirii platoului continental din Marea Neagră și a zonelor economice exclusive nu erau încă rezolvate și era destul de periculos. I-am luat la rând pe toți proprietarii de yacht-uri din portul Tomis. M-au refuzat, pe rând, toți, că, vezi Doamne, ucrainenii o să ne bage la pușcărie dacă ne băgăm în apele strategicei insule. Abia la ultima strigare am găsit soluția. Barca se numea Euxin II, avea 10,5 metri, două vele; o randă și un foc, un motoraș Volvo Penta mititel și era proprietatea lui Valeriu Timofei, pe atunci commodor-ul, adică președintele, Yacht Clubului Regal Român. Dumnezeu să-l ierte pe bătrânul marinar, că a lăsat docul la apă, acu’ fo cinci ani. Î

Un echipaj pentru Odesa

În nici cinci zile, de când am bătut palma, am ieșit în larg cu destinația declarată Odesa. De fapt scopul era să fotografiez insula și o platformă petrolieră, botezată Chivas, închiriată de ucraineni de le englezi. Vroiam să văd dacă e de foraj sau de extracție. Echipajul era compus din Valeriu Timofei, skipperul Ibadula Şefcadin – un marangoz tătar poreclit, nu-ș de ce Şefcai, șoferul lui Timofei care mai făcea pe timonierul, scriitorul constănțean și septuagenar Constantin Novac, fotoreporterul ValeriuTanasoff și sussemnatul. Nea Vali Tanasoff a fost singurul dintre fotografii de la Adevărul, unde scriam pe atunci, care a avut curajul să vină cu mine. Ceilalți erau morţi de frică.

Scriitorul Constantin Novac, skipper-ul Şefcai şi reporterul, cu basma verde pe cap

Am plecat din fața cârciumii On Plonge din Portul Tomis, pe la amiază. La asfințit eram printre platformele petroliere ale Petrom, din dreptul Gurii Portiței. Mare bună, pălincă de la Satu Mare, delfini și voie bună.

Trawlerul ucrainean

Peste noapte, însă, vremea s-a împuțit. Valurile de doi metri ne cam muraseră, că yachtulețul avea un bord liber de 90 de centimetri. Am ajuns lângă Zmeinîi Ostrov, cu vânt din prova tribord, pe la șapte-opt dimineața. Am intrat, cumva, la adăpostul ei, prin partea de est. Se vedea, în contre jour, cu antenele și radarele de pe ea, ca un uriaș portavion. Am ajuns cam la 4-5 cabluri de ea, adică fo 800 de metri, când din pupa s-a apropiat, periculos de aproape, un trawler ucrainean. Când au ajuns la travers de noi erau cam la zece metri. Pe limba marinarilor s-ar traduce „la un lat de pulă”. Unu’, de pe comanda lor, se chiora la noi printr-un binoclu. N-am înțeles de ce că, de la distanța aia, putea să ne și scuipe. Nu ne-au întrebat nimic, da’ a mers în paralel cu noi cam un sfert de oră. Oricum, aveam răspunsul pregătit. La urma-urmei eram un velier și vântul ne adusese acolo. Când a plecat ne-am verificat, cu toții, nădragii.

Cu vântul din prova

Deja trecuserăm de insulă și aveam poze cu ea. Păcat că nu am fotografiat-o de pe partea cealaltă, că acolo ne ajuta și soarele care din poziția în care ne aflam ne bătea în ochi.

Am mai mers așa, câteva ore, până aproape de limanul Nistrului. Deja gluma se îngroșa, că valurile săreau de doi metri, vântul se schimbase și bătea fix din prova și, cu cele 2-3 noduri cu care înaintam, mai făceam fo două, dacă nu trei zile, până la Odesa. Unde mai pui că nea Vali mai era puțin și-și vomita ficatul. Am schimbat de drum, la 180 de grade și, pe dupăamiază, am intrat pe bara Sulina. Am înnoptat acolo și, a doua zi, la șapte dimineața, am plecat cu o șalupă rapidă la Tulcea. La prânz eram în București. A doua zi a apărut reportajul în ziar, pe prima pagină. Generos, răposatul Tinu ne-a dat o primă de 200 de lei de căciulă. Mi-am plătit întreținerea și mi-a rămas și de o ciorbă de burtă cu trei mici și cartofi prăjiți la Shorley, în Regie. Aferim.

P.S. Prima poză e făcută înainte de plecare. De la stânga la dreapta: fotoreporterul Vali Tanasoff, proprietarul Valeriu Timofei, io, scriitorul constănțean Constantin Novac, șoferul lu' dom' Timofei și Șefcai skipper-ul nostru tătar. În a doua domnul Novac, Șefcai și io, iar în a treia fosta proprietate a statului român, confiscată de sovietici și dată ucrainenilor: Insula Șerpilor, așa cum am văzut-o io, în august 2001

 

 

 

Te-ar putea interesa și: