Kremlinul a anunţat luni că are contacte la „un nivel adecvat” dar „sporadice” cu SUA în chestiuni legate de armele nucleare, la câteva zile după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că nu joacă la cacialma în privința disponibilității sale de a utiliza astfel de arme dacă Rusia îşi va simţi integritatea teritorială amenințată.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni reporterilor că contactele dintre Moscova și Washington privind armele nucleare sunt la „un nivel adecvat”, deși „sporadice”.
Anterior, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a spus că Washingtonul ar fi fost în contact constant cu Moscova. Iar consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat că SUA vor răspunde decisiv dacă Rusia utilizează astfel de arme împotriva statului vecin.
El nu a furnizat mai multe amănunte, dar a precizat că Washingtonul a transmis în privat Moscovei „foarte clar exact ce ar însemna acest lucru”.
Dmitri Peskov, despre comunicarea pe care Moscova o are cu Washingtonul
Întrebat de reporteri la ce nivel se află aceste contacte, Peskov a spus că se află la un „nivel adecvat”: „Există canale de dialog la un nivelul adecvat, dar sunt de o natură foarte sporadică. Cel puţin ele permit schimbul unor mesaje de urgenţă despre poziţia fiecăruia”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de TASS.
Jake Sullivan a mai spus că autoritățile americane au spus Moscovei „la un nivel foarte înalt” că consecințele utilizării armelor nucleare de către Rusia vor fi dezastruoase și că Washingtonul va răspunde decisiv.
Întrebat dacă Moscova a primit un astfel de semnal și cum s-a simțit despre acesta, Peskov a spus: „Las asta fără comentarii”.
Putin a cerut mobilizarea la sfatul Ministerului Apărării
Pe 21 septembrie, președintele rus Vladimir Putin a susținut o propunerea Ministerului Apărării privind o mobilizare parțială la nivel național și a semnat decretul respectiv. De asemenea, a spus săptămâna trecută că Moscova ar fi pregătită să folosească arme nucleare pentru a proteja Rusia şi poporul nostru, în contextul în care a anunţat o mobilizare parţială care ameninţă să escaladeze semnificativ conflictul de şapte luni din Ucraina.
El a subliniat într-o adresă televizată către națiune că linia de contact în zona „operațiunii militare speciale” a Rusiei se întinde „peste 1.000 de kilometri” și că forțele aliate luptau „de fapt împotriva întregii mașini de război a vestului”, care amenința însăși existența Rusiei.
SUA au avertizat Moscova duminică privind „consecinţe catastrofale” dacă utilizează arme nucleare în Ucraina. Dmitri Peskov a refuzat să comenteze când a fost întrebat dacă SUA au transmis Rusia ce vor să spună prin „consecinţe catastrofale”, informează Agerpres.