Kovesi, INTERVIU INCENDIAR în presa străină după CONDAMNAREA lui Dragnea: ”NU exclud OUG pe Codurile penale!”
- Razvan Gheorghe
- 23 iunie 2018, 19:11
Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi spune, într-un interviu dat presei străine, că alianța de guvernare de la București nu urmărește reforma sistemului judiciar, așa cum pretinde, ci vrea să îngreuneze munca investigatorilor, procurorilor și poliției, iar efectele nu se rezumă la actele de corupție.
Portalul Emerging Europe din Londra face o analiză laudativă la adresa Direcției Naționale Anticorupție din București în materialul cu titlul sugestiv "Lupta împotriva corupției se duce în DNA-ul din România".
Sunt puține zone în care România deține supremația la nivel mondial, arată sursa citată, iar una dintre acestea este lupta împotriva corupției.
"La capitolul luptă împotriva corupției România poate pretinde că deține leadership-ul mondial. Condamnarea șefului PSD Liviu Dragnea pe 21 iunie este o victorie importantă pentru direcția de succes DNA, condusă de procurorul cu voce joasă, Laura Codruța Kovesi", scrie publicația amintită, citată de stiripesurse.ro.
"Da, rezultatele obținute ne poziționează ca un fel de model în regiune. DNA a fost prezentat ca model de bună practică la nivel UE. Am fost invitată să evaluez sistemele judiciare din Muntenegru și Moldova ca expert UE", spune Kovesi.
Șefa DNA spune despre modificările adoptate deja în Parlament la procedura penală că îngreunează nu numai lupta împotriva corupției, ci și combaterea infracțiunilor de drept comun.
Schimbările la codurile penale vin după "legile justiției", ceea ce demonstrează, potrivit lui Kovesi că alianța de guvernare nu urmărește reforma sistemului judiciar, așa cum pretinde, ci vrea să complice lucrurile pentru investigatori, procurori și poliție.
Guvernarea de la București, scrie Emerging Europe, ar putea să accelereze procesul de aplicare a noilor legi printr-o ordonanță de urgență, cum a făcut în ianuarie 2017 când a declanșat proteste de masă.
"Posibilitatea există", admite Kovesi.
"Aceste schimbări pot trece printr-o ordonanță de urgență, dar îmi e dificil să comentez asta. Teoretic, schimbările la codurile penale nu trebuie făcute niciodată prin OUG dacă nu există un motiv clar de urgență. În privința modificărilor de care vorbim, nu există o asemenea urgență", a mai spus șefa DNA.
Cu privire la procedura de revocare de la șefia DNA, despre care CCR s-a pronunțat recent, Kovesi nu vrea să comenteze ce are de făcut președintele Iohannis:
“Nu pot să comentez decizia Curții Constituționale. Este o decizie care mă afectează personal, dar e și o decizie care nu mă obligă să fac nimic. Aștept ca președintele să decidă ce urmează să facă”, a declarat Kovesi.
Deși este o figură populară în țară, Kovesi neagă că ar avea ambiții politice, spune autorul interviului. “Nu, nu vreau să intru în politică” spune Kovesi. “Am declarat asta în trecut, nu sunt unul dintre cei care își schimbă afirmațiile. Vreau să-mi continui munca. Sunt procuror, asta știu să fac. Am multă experiență și vreau să o folosesc într-un sens bun, să o împărtășesc tinerilor care intră în sistem".