Koştuniţa, exclus din planurile de guvernare

Premierul sârb în exerciţiu, liderul Partidului Democrat al Serbiei (DSS), ar putea rămâne fără funcţie de stat pentru prima dată după opt ani, după decizia socialiştilor de a întrerupe negocierile cu formaţiunea sa pentru formarea unui Guvern, relatează ediţia electronică a cotidianului BlicK.

Potrivit unor surse citate de BlicK, Vojislav Koştuniţa s-ar putea dedica mai degrabă activităţii ştiinţifice decât celei parlamentare.

El a lucrat la Institutul pentru Ştiinţe Sociale din Belgrad, în calitate de asistent ştiinţific şi director. Din 1990 până în 1997 a fost deputat în Parlamentul Serbiei.

Koştuniţa a câştigat alegerile prezidenţiale de la 24 septembrie 2000, iar din 3 martie 2004 a fost premier. La 15 mai 2007 a fost reales în acest post.

(12:15)