Kosovo este o țandără rezultată după spargerea Iugoslaviei, în urma intervenției NATO; Alianța a declarat că acționează pentru salvarea populațiilor musulmane, amenințate de sârbi. NATO și mai ales Statele Unite au fost cei mai fervenți susținători ai independenței Kosovo, exercitând aici un adevărat protectorat.
Era prima modificare prin forță a frontierelor în Europa, după semnarea Acordului de la Helsinki, în 1975. Un model rapid imitat de Rusia, care s-a grăbit să ciopârțească Georgia și, mai recent, Ucraina. Vladimir nu a ezitat să se folosească de „precedentul Kosovo” pentru a le da americanilor replica, atunci când aceștia îi reproșează anexarea Crimeii.
Astăzi, Kosovo, deși nerecunoscut ca stat de România și alte câteva țări europene (dar cedarea a devenit doar o chestiune de timp), este la un pas de a fi primit în ONU, la uriașele presiuni ale Statelor Unite.
Același Kosovo este cel care, proporțional cu populația sa, a contribuit cel mai mult la îngroșarea rândurilor ISIS cu combatanți. 314 de kosovari, la o populație de 1,8 milioane de locuitori, au mers în Siria și Irak, să facă Jihadul!
Tot Kosovo se plasează pe locul IV, după Siria, Afganistan și Irak, ca număr de imigranți care au luat cu asalt Vestul Europei. Numai în primele două luni ale lui 2015, din Kosovo au intrat în Germania peste 50.000 de persoane.
Cu sprijinul intens al capitalurilor și al imamilor saudiți, enclava albaneză a devenit în ultimii ani o adevărată placă turnantă a islamismului în Europa, dezvăluie o amplă anchetă a New York Times, care începe așa.
„În fiecare vineri, la numai câțiva metri de o statuie a lui Bill Clinton, cu brațul ridicat în semn de salut, sute de tineri bărboși îngenunchează pe un trotuar din fața unei moschei improvizate într-un fost magazin de mobilă...”
Dacă la începutul anilor 2000, aici se practica un islamism moderat, astăzi, ca urmare a influenței saudite, Kosovo a devenit un leagăn al wahhabismului, forma cea mai rigoristă și dură a religiei musulmane.
Metoda Riadului a dat roade rapid: zeci de studenți invitați în școlile și universitățile din Regat, 240 de moschei construite, cu imami străini sau formați „afară”, predicând cel mai drastic islamism.
Urmările noii orientări: moschei tradiționale demolate, morminte și monumente distruse; tinere purtând văl, într-o țară unde nu se obișnuia acoperirea părului; amenințări și violențe împotriva jurnaliștilor și a politicienilor considerați ca necredincioși, din cauză că sunt prea moderați.
Interesant este că relațiile dintre cele două țări care exercită „protectoratul” asupra Kosovo – Statele Unite, cel politic și Arabia Saudită, cel religios – au devenit în ultimii ani destul de tulburi.
Înăsprirea islamismului saudit, reorientarea Washingtonului spre Teheran (dușmanul de moarte al Riadului), dar mai ales rolul obscur al Arabiei Saudite în atentatele de la 11 septembrie au tensionat atmosfera dintre cei doi foști aliați.
Iar Kosovo, produsul acestei relații eșuate, rămâne în inima Europei ca o capsă care poate detona oricând bomba musulmană.