Cum o fi să bei, de dimineață, o ceașcă de cafea care să te coste între 35 și 100 de dolari? 35 în Indonezia și o sută în Europa sau America. Am fost de două ori la Jakarta, dar n-am încercat această experiență.
Pe deoparte și de la preț, dar și din altă cauză. Kopi Luwak și-a câștigat renumele de cea mai scumpă cafea din lume, o pungă de un kilogram scoțându-le din buzunare excentricilor chiar și o mie de dolari americani. Ea nu se diferențiază nici prin boabele sale aromate sau prin modul de preparare, ci prin procesul de „fabricație”, care îi fascinează pe unii și îi dezgustă pe alții.În traducere, „Kopi Luwak” înseamnă „cafea de zibete”. Zibetele sunt niște mamifere mici, cam ca viezurii sau bursucii noștri. Procesul de obținere a cafelei presupune ca aceste animăluțe să mănânce și să digere boabele de cafea, care sunt apoi colectate din excremente.
Aroma specială e dată de fermentația care are loc în burta animăluțelor. În timpul digestiei, pulpa și învelișul boabelor de cafea sunt îndepărtate, dar bobul în sine nu e distrus de sucurile gastrice. După „recoltare”, boabele de cafea sunt spălate, uscate, presate, apoi prăjite și râșnite. Cafeaua poate fi preparată la ibric sau la expresor, iar cei care au băut-o spun că are un gust inconfundabil. Așa o fi…