KMG: În acest an am putea crea fondul de investiţii de un miliard de dolari
- Teodora Cimpoi
- 28 martie 2016, 18:09
Statul român ar putea înfiinţa în câteva săptămâni compania care va intra alături de KMG International, proprietarul Rompetrol Group, în fondul de investiţii de un miliard de dolari, aşa cum a fost înţelegerea parafată de guvernul Ponta încă de acum trei ani. Dacă până acum nu s-a întâmplat nimic, lucrurile s-ar putea mişca sub guvernul Cioloş.
În urmă cu trei ani, guvernul Ponta a renunţat la litigiile cu Rompetrol pentru nerecuperarea datoriilor istorice în valoare de circa 600 milioane de dolari. În schimb, statul trebuia să intre ca acţionar, alături de KazMunaiGaz International, compania petrolieră de stat din Kazahstan, într-un fond de investiţii ce ar fi trebuit să ajungă la o valoare de un miliard de dolari.
În plus, Ministerul Energiei trebuia să vândă către KMG circa 27% din acţiunile deţinute la Rompetrol Rafinare, contra sumei de 200 milioane de dolari.
Trei ani de bătut pasul pe loc
Măsurile agreate în 2013 printr-un memorandum au fost adoptate în ianuarie 2014 printr-o hotărâre de guvern, dar până acum nu s-a întâmplat nimic din ce era prevăzut în actul normativ. De ce nu s-au concretizat deloc lucrurile şi când ar putea deveni realitate înţelegerile dintre statul român şi KMG, am primit explicaţii de la Azamat Zhangulov, Senior Vice President al KMG International, fostul Rompetrol Group.
"Au trecut mai mult de trei ani, evoluăm foarte încet, avem deadline-uri amânate, la propunerea guvernului cele mai multe dintre ele. Este o problemă a statului, nu este problema noastră”, susţine reprezentantul KMG.
El se aşteaptă însă ca lucrurile să se mişte anul acesta. “Am semnat calendarul etapelor următoare (de realizare a prevederilor din memorandum – n.r.), acesta trebuie implementat în 2016. Înţelegem că trebuie executat. Desigur, dacă ar exista mai multă stabilitate în instituţii, lucrurile s-ar mişca mai repede”, a adăugat Zhangulov.
Potrivit acestuia, “documentaţia pentru compania fondului de investiţii a fost depusă, aşteptăm ca următoarele săptămâni să fie înfiinţată compania. Aşa ni s-a spus din partea instituţiilor statului, noi nu vorbim în numele statului”.
Banii din acţiunile Rompetrol, în bugetul de stat pe 2016
Anul acesta ar putea avea loc şi licitaţia publică pentru pachetul de acţiuni la Rompetrol Rafinare, unde KMG are drept de preemţiune. “Statul a aprobat în bugetul de stat pentru 2016 ca venitul din vânzarea acţiunilor prin privatizare să fie încasat, de aceea ne aşteptăm ca instituţiile statului să acţioneze în baza Legii Bugetului, pentru că au responsabilităţi în acest sens”, a mai spus reprezentantul Rompetrol.
Potrivit memorandumului dintre statul român şi KMG, aprobat prin HG 35/2014, statul a renunţat la litigiile cu Rompetrol pentru plata unor datorii restante în valoare de circa 600 milioane dolari.
În schimb, statul urma, prin Ministerul Energiei, să deţină 20% dintr-un fond de investiţii controlat de KMG, cu un aport iniţial de capital de 150 milioane de dolari ce trebuia investiţi în România, dar care urma să ajungă în şapte ani la active de un miliard de dolari, în funcţie de condiţiile de piaţă.