Klaus Iohannis, o nouă zi în turneul african. Președintele a fost primit de omologa sa din Tanzania. Update
- Ionel Sclavone
- 17 noiembrie 2023, 10:18
Klaus Iohannis începe o nouă zi din turneul african, în Tanzania, țară renumită ca destinație turistică pentru amatorii de safari și drumeții în natură. Potrivit presei locale, unul dintre scopurile vizitei este de a explora potențialul turistic al țării în vederea promovării în rândul românilor.
Update: Klaus Iohannis a fost primit de președinta Republicii Unite Tanzania, Samia Suluhu Hassan. După ceremonia primirii oficiale în agenda întrevederii au fost programate discuții tête-à-tête, convorbiri oficiale, declaraţii de presă comune şi un dejun oficia.
Klaus Iohannis și soția sa Carmen încep o nouă zi și o nouă etapă a turneului prezidențial în Africa. Șeful statului a ajuns în Republica Unită Tanzania la invitația președintelui local, Dr. Samia Solution Hassan. Presa locală a dat importanța cuvenită evenimentului și a vorbit despre obiectivele urmărite.
Conform ziariștilor tanzanieni, unul dintre scopurile urmărite de Klaus Iohannis ar fi atragerea investitorilor români în zonă. Aceasta, cu toate că, din delegația prezidențială nu face parte nici un om de afaceri sau, măcar, un reprezentant al vreunei instituții cu atribuții în domeniu.
Un al obiectiv propus ar fi promovarea turismului autohton și, implicit, atragerea unui număr cât mai mare de turiști români în zonă. De altfel, la aeroport, joi, Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au fost întâmpinați de un specialist în domeniu. Este vorba despre ministrul Resurselor Naturale şi Turismului, Angellah Kairuki.
Klaus Iohannis promovează România educată în Tanzania
Președintele României a alocat vizitei din Tanzania nu mai puțin de patru zile. Programul acestei etape cuprinde o discuție cu președintele țării gazdă, Dr. Samia Solution Hassan. Partea oficială a vizitei se va consuma în cursul zilei de vineri.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a sosit în ţară pentru o vizită de stat în perioada 16-19 noiembrie 2023, în urma invitaţiei Preşedintelui Republicii Unite Tanzania, Dr. Samia Solution Hassan”, a transmis Ministerul de Externe din Tanzania.
În plus, în cadrul dialogului oficial cei doi preşedinţi vor discuta despre cele mai bune soluții de promovare și consolidare a cooperării dintre cele două țări. Domeniile vizate sunt educaţia, sănătatea, agricultura, energia şi mineritul.
Cuplul prezidențial merge în Zanzibar
Ziua de sâmbătă va fi alocată unei călătorii în Zanzibar, un paradis turistic renumit în toată lumea. Cuplul prezidențial are prevăzută în agendă o excursie în oraşul, Stone Town, una dintre cele mai mari atracţii turistice din lume.
Și, de neratat, Klaus Iohannis și soția sa vor vizita și casa lui Freddie Mercury, regretatul solist al trupei Queen. Casa a fost transformată în muzeu dedicat vieții și activității muzicale a artistului.
Între altele, șeful statului va avea și o discuție cu preşedintele Dr. Hussein Ali Mwinyi.
Alertă MAE pentru călătoriile în Tanzania
MAE a emis o avertizare de călătorie pentru românii care intenționează să viziteze Tanzania, cu două zile înainte ca președintele să ajungă aici.
Oficialii români avertizează că „există pericolul producerii unor atentate teroriste pe teritoriul Tanzaniei”. Din cauza instabilității politice se recomandă cetățenilor români să evite călătoriile neesențiale în acest stat.
„Având în vedere posibilitatea producerii unor manifestaţii de stradă sporadice în Zanzibar, recomandăm tuturor cetățenilor români care se deplasează în această regiune autonomă a Tanzaniei să evite participarea la manifestaţii sau prezenţa în zone populate, cât şi prezenţa în zone unde ar putea izbucni un protest spontan (piețe, centre comerciale, instituții publice etc.)”, a transmis MAE.
De asemenea, oficialii de la București recomandă prudență în zonele de graniță din cauza prezenței unor grupări de crimă organizată. De asemenea, aceștia mai atrag atenția cu privire la frecventele „tâlhării și jafuri în zone turistice precum Zanzibar cât şi Dar es Salaam”.
Klaus Iohannis va călători în Cabo Verde
Vizita din Tanzania se va încheia pe 19 noiembrie, când președintele va deschide o nouă etapă a turneului său pe continentul african. El va vizita alte două state renumite în rândul pasionaților de călătorii și vacanțe exotice.
După Tanzania, Klaus Iohannis va întreprinde o vizită de stat Republica Cabo Verde, iar la final, o vizită oficială în Senegal.
Conform Administraţiei prezidenţiale, vizitele preşedintelui Klaus Iohannis, în Africa reprezintă o premieră. Este primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani. Iar scopul urmărit este relansarea relațiilor României cu continentul african.
Primele rezultate ale vizitei prezidențiale
Primele roade ale turneului african al președintelui Klaus Iohannis au și început să apară. Cu toate că, șirul vizitelor prezidențiale nu a ajuns nici la jumătate. O agenție de turism își promovează pachetele de vacanță în Kenya, folosind profitând de călătoria prezidențială.
„Explorați sălbăticia Kenyei în stil prezidențial! Plecați pe urmele Președintelui într-un safari de neuitat. Last minute de la 1584 EUR/pers”, anunță agenția de turism, într-o postare pe Facebook.
În această sumă este inclus transportul – dar nu cu o aeronavă de lux de tipul celei cu care călătorește președintele. De asemenea, în preț intră și transportul cu jeep-uri 4×4 în Parcul Național Tsavo asigurare medicală, masă și cazare la hotel de patru stele.