Președintele Klaus Iohannis și omologul său din Portugalia, Marcelo Rebelo de Sousa, au avut o vizită oficială în Caracal. Cei doi au discutat despre războiul din Ucraina, dar și despre o alianță mai puternică.
Președintele Klaus Iohannis a fost într-o vizită oficială în Caracal, alături de președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa. Aceștia au avut doar cuvinte de laudă la adresa militarilor aliați din cadrul NATO, dar nu au uitat să discute nici despre războiul din Ucraina. Cei doi șefi de stat își doresc o alianță mai puternică.
„Prezența dumneavoastră și a militarilor portughezi are o însemnătate deosebită, inclusiv în domeniul Apărării pe care îl vom dezvolta în continuare. Contingentul militar aflat la Caracal are o contribuție importantă pe flancul estic și la întărirea securității României. Invadarea Ucrainei de către Rusia a evidențiat o dată în plus capacitatea NATO și aliaților de a reacționa ferm și unit. Suntem recunoscători că Portugalia reconfirmă unitatea aliaților și speranța ca alianța noastră trebuie să fie și mai puternică. Vă mulțumesc domnule președinte, pentru prezența militarilor portughezi și excelenta colaborare. Dragi militari aliați, prezența și activitatea dumneavoastră constituie o componentă importantă, iar poporul român vă mulțumește pentru efortul dumneavoastră. Aveți ocazia să vă pregătiți împreună, vă doresc succes în activitățile de pregătire pentru luptă și în misiunile pe care le veți desfășura”, a transmis președintele Klaus Iohannis, potrivit G4media.
Iohannis și-a făcut apariția și la alt eveniment
Ieri, Klaus Iohannis a fost și la spectacolul de gală al Operei Naționale din București. El și Carmen Iohannis au venit în calitate de invitați de onoare.
„Am fost onorați să-l avem oaspete pe ES Klaus Iohannis, Președintele României, împreună cu d-na Carmen Iohannis, la spectacolul „Traviata”, de G. Verdi. Președintele României ne-a felicitat atât pentru standardele înalte ale colectivului artistic, cât și pentru implicarea Operei Naționale București în sporirea și difuzarea mesajelor umaniste ale artei“, este mesajul transmis pe Facebook de Daniel Jinga, Director General al Operei Naționale din București.
Președintele Klaus Iohannis a purtat un costum negru și papion, iar soția sa a ales o rochie albastră din catifea.