Klaus Iohannis a trimis legea la Parlament pentru reexaminare. Alertă în Educație

Klaus Iohannis

Proiectul de lege care scoate educația sexuală din școli a fost retrimis de președintele Klaus Iohannis Parlamentului, pentru reexaminare.

Inițiativa președintelui Klaus Iohannis vine ca urmare a deciziei Curții Constituționale din luna septembrie, care a stabilit că prevederile acestui act normativ nu încalcă Constituția. Șeful statului a sesizat CCR pe acest subiect, considerând că această lege încalcă principiile legii fundamentale. Drept urmare, președintele s-a adresat Parlamentului și a trimis legea spre reexaminare, solicitând ca anumite aspecte controversate să fie modificate.

„Prin introducerea sintagmei «educație pentru viață, inclusiv educație sanitară», textul de lege se îndepărtează de principiul «promovării educației pentru sănătate» prevăzut în art. 3 lit. r) din Legea nr. 1/2011. Practic, reglementate în acest mod, programele de educație pentru sănătate sunt evidențiate doar prin educația sanitară, componenta de educație pentru sănătate sexuală fiind, astfel, eliminată sau simplificată la transmiterea în mod exclusiv de informații cu privire la igiena personal”, se arată în solicitarea transmisă de președinte către Parlament.

Potrivit documentului, ideea de educație sanitară nu mai corespunde conceptului actual privind sănătatea publică, fiind un termen utilizat înainte de 1990 pentru desemnarea activităților de igienă.

În solicitarea de reexaminare se mai arată că importanța educației sexuale rezultă îndeosebi din necesitatea asigurării unui climat sănătos, în deplină siguranță pentru realizarea relațiilor dintre indivizi, care să garanteze integritatea fizică și psihică a acestora. Totodată, președintele susține că obligativitatea existenței acordului din partea părinților are ca efect restrângerea accesului copiilor la o educație, fapt care nu se întâmplă și în cazul altor programe educaționale.

„Această măsură legislativă este de natură să creeze un obstacol în realizarea interesului superior al copilului, astfel cum acesta este prevăzut de convențiile internaționale la care România este parte și care trebuie să primeze dreptului părintelui de a decide pentru copilul său”, se arată în document.

În legea adoptată la începutul lunii iunie de Camera Deputaților sintagma „educație sexuală” a fost înlocuită cu „educație sanitară”. De asemenea, actul normativ a instituit obligativitatea obținerii acordului scris al părinților pentru ca elevii să participe la acest tip programe. Klaus Iohannis a atacat actul normativ la CCR, spunând că, prin modul în care a fost adoptat, precum și prin conținutul normativ, încalcă Constituția, însă nu a avut câștig de cauză.