Klaus Iohannis a semnat decretul! Vești importante pentru toți șoferii care au încasat amenzi

Klaus Iohannis a semnat decretul! Vești importante pentru toți șoferii care au încasat amenziSursa foto: Administratia Prezidentiala

Miercuri, președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea privitoare la regimul juridic al contravențiilor. Astfel, plângerile împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei ori de aplicare a sancţiunii pot fi soluţionate şi de către Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are contravenientul domiciliul ori sediul.

Preşedintele în exercițiu al României, Klaus Iohannis, a semnat decretul prin care se modifică art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Vești bune pentru șoferi

Conform modificărilor aduse legii, plângerile împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei ori de aplicare a sancţiunii pot fi soluţionate şi de către Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are contravenientul domiciliul ori sediul.

Anterior, legea obliga cetățenii să depună plângere doar la Judecătoria în a cărei circumscripţie fusese săvârșită contravenția.

„Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, arată actul normativ.

O altă lege intră în vigoare din 27 aprilie

Autoritățile din România intenționează să introducă un sistem de rating pentru siguranța șoselelor, deoarece cele mai recente date arată că România pierde anual 2% din produsul intern brut în accidentele rutiere, adică aproape un milion de euro pentru o persoană decedată și peste 152.000 de euro pentru fiecare grav rănit.

Cele mai multe dintre accidente au loc pe drumurile naționale și doar 40 în mediul urban. În clasament, România este urmată de Bulgaria cu 81 de morți la un milion de locuitori, apoi de Letonia și Croația. La polul opus sunt Norvegia, Malta și Suedia, cu mai puțin de 20 de morți fiecare.

„Strategia Națională de Siguranță Rutieră 2022-2030” arată că autoritățile din țara noastră își propun să reducă la jumătate numărul persoanelor care sunt rănite sau își pierd viața din cauza accidentelor.

Notificare prin e-mail în legătură cu expirarea rovinietei

Conform ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, persoanele care dețin roviniete cu o valabilitate de minimum 30 de zile vor fi anunțate prin e-mail în legătură cu expirarea acestora.

„Distribuitorii au obligația de a implementa, în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, modificările necesare astfel încât, la încasarea tarifului de utilizare și emiterea rovinietelor în punctele de lucru, prin terminale, portaluri web, aplicații dezvoltate pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile, să asigure utilizatorilor posibilitatea de a fi notificați, prin e-mail, cu privire la expirarea perioadei de valabilitate a rovinietei”, informează Capital.

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) într-un comunicat, decizia a fost luată pentru a reduce numărul amenzilor aplicate, dar și pentru a crește încasările la bugetul de stat.