Klaus Iohannis a insistat la Bruxelles pentru renunțarea la MCV
- Carmen Vintil ă
- 16 ianuarie 2015, 00:00
În prima sa vizită oficială, șeful statului le-a făcut cunoscute liderilor europeni dorințele sale: intrarea în Schengen și ridicarea mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) pe Justiție
Aeroportul Henri Coandă. Aceeași aeronavă, alt președinte. Este prima sa vizită externă oficială. Destinația: Bruxelles. În salonul oficial nu mai răsună „Bună ziua! Ce faceți, măi, copii?!”, urmat de un râs zgomotos, ci „Bună dimineța!”, însoțit de un zâmbet larg.
Klaus Iohannis intră cu pași mari și se îndreaptă spre pupitrul oficial unde susține o declarație de presă înainte de plecare. Toți ochii sunt îndreptați spre el. Jurnaliștii urmăresc dacă își citește discursul. Are o foaie în față, dar se uită spre camerele de luat vederi. „Începe să învețe”, se aude din spate. În dreapta lui, aliniați, îi urmăresc fiecare cuvânt: noul Șef al Statului Major, Nicolae Ciucă și consilierii săi - Mihai Răzvan Ungureanu, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu, Leonard Orban, Tatiana Niculescu Bran, George Scutaru, Dan Mihalache. Din când în când, Orban dă din cap aprobator.
Iohannis anunță că o prioritate a mandatului său va fi aprofundarea integrării europene. ,,Voi transmite cu claritate acest mesaj. Vom discuta despre pașii pe care România trebuie să-i facă pentru această integrare aprofundată și pentru a-și lua în primire mai bine rolul de membru NATO”, mai spune Iohannis.
La final, Mihai Răzvan Ungureanu și președintele merg la pas, pe covorul roșu, spre scara avionului. Iohannis salută nu doar echipajul, ci și pe unul dintre angajații aeroportului care au asigurat organizarea zborului. Urcă. ,,Bună ziua! Bine ați venit! Să avem o călătorie de succes!”, spune președintele, care a ținut să vină în avion să salute grupul de presă și membrii delegației.
Aterizare cu aplauze
Seria de turbulențe de dinainte de aterizare stârnește, în final, râsete. În toiul zgâlțâielilor cineva spune că ar fi trebuit sunat Raed Arafat. „Da, dar asta trebuia să o facem cu o săptămână înainte ca să fi avut timp să ajungă să ne salveze”, îl completează altcineva. Pilotul pune aeronava la sol pe fundalul râsetelor, aplauzelor și a glumei: „Bine făcut!”.
Prima întâlnire a președintelui a avut loc la sediul Consiliului European cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Au urmat convorbiri tete-a-tete cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, urmate de o conferință de presă comună.
Asigurări pentru intrarea în Schengen
„Am mare încredere în domnul preşedinte Iohannis, sper că va apropia mai mult România de Europa. Europa nu ar fi completă fără România”, a spus, la finalul întrevederii, Juncker. La rândul său, Klaus Iohannis s-a declarat bucuros că a găsit puncte de vedere identice cu ale sale în chestiuni importante pentru România.
,,Am subliniat dorinţa românilor de a finaliza procesul de integrare totală în UE, deci de a deveni membru nu cu toate drepturile, fiindcă şi acum avem toate drepturile, dar un membru acceptat în UE. Unul dintre cele mai importante obiective din mandatul meu este europenizarea completă a României. Domnul Juncker m-a asigurat de sprijinul său în chestiunea intrării în Schengen”, a spus Iohannis.
El a adăugat că s-a discutat și despre Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pe Justiție. ,,Am căzut de acord ca în următorii ani, pe timpul mandatelor noastre vom finaliza acest obiectiv cu succes, pentru că România a făcut progrese semnificative în consolidarea statului de drept”, a mai spus Iohannis.
Întrebare în franceză, răspuns în germană
În cadrul conferinței de presă susținută împreună cu președintele CE, Klaus Iohannis nu a ratat prilejul de arăta că știe limba germană. El a primit și o întrebare din partea unui reporter german, în limba franceză, dar șeful statului i-a spus jurnalistului respectiv, în germană, că înțelege și limba acestuia. La final, președintele li s-a adresat tuturor, în franceză: „Merci beaucoup!“. Mâine, în cea de-a doua zi a vizitei la Bruxelles, Klaus Iohannis se va întâlni cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.