Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a lansat un avertisment serios Coreei de Nord după efectuarea unui nou test cu rachetă balistică intercontinentală.
RĂZBOI NUCLEAR IMINENT. Atenţie, nu-i nicio exagerare. BREAKING NEWS MONDIAL!
Prima reacţie a liderului de la Casa Albă a stârnit îngrijorare în toată lumea, mai ales că mesajul este clar şi conţine un ton războinic. „Ne vom ocupa de asta”, a spus sec Trump, conform AFP.
Totuşi, şeful Pentagonului, Jim Mattis, a afirmat că pentru moment nu se are în vedere o replică armată, chiar dacă acest ultim test al Phenianului a trimis racheta la cea mai mare altitudine dintre toate tirurile efectuate până în prezent.
A existat doar un semnal din partea aliaţilor SUA, sud-coreenii, care au tras câteva rachete în largul mării pentru ca liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un să înţeleagă exact că „poate fi lovit”.
„Pe scurt, este vorba despre un efort de a produce rachete balistice care reprezintă o ameninţare pentru pacea lumii, pacea regională şi cu siguranţă pentru Statele Unite”, a explicat Jim Mattis.
În acest context foarte tensionat, Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, a subliniat că „opţiunile diplomatice” pentru a rezolva criza nucleară cu Phenianul rămân „pe masă, deocamdată”.